B***** E*********** J************ A******* Ş****** C****** G******** S****
PetentAdmite cererea de încuviinţare executare silită formulată de Biroul Executorilor Judecătore?ti Asocia?i ?vai?er Carmen – Gavriliuc Sorin, prin executor judecătoresc ?vai?er Carmen. Încuviinţează executarea silită solicitată de creditorii FRANTIUC V. NICOLAI şi CHAUCIUC ELENA, împotriva debitoarei COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR A COMUNEI MIHĂILENI, în temeiul titlurilor executorii constând în sentinţa civilă nr. 900 din 30 aprilie 2014 pronun?ată de Judecătoria Dorohoi în dosar nr. 3644/222/2012 şi decizia civilă nr. 39 R din 29 ianuarie 2015 pronun?ată de Tribunalul Boto?ani în dosar nr. 3644/222/2012. Autorizează creditorii să treacă la executarea silită a debitoarei pentru îndeplinirea obliga?iilor stabilite prin titlurile executorii, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, declanşate simultan sau succesiv, în baza titlurilor executorii constând în sentinţa civilă nr. 900 din 30 aprilie 2014 pronun?ată de Judecătoria Dorohoi în dosar nr. 3644/222/2012 şi decizia civilă nr. 39 R din 29 ianuarie 2015 pronun?ată de Tribunalul Boto?ani în dosar nr. 3644/222/2012. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2016.
Incheiere de executare silita din 28.11.2016