G****** R*** R****
InculpatM**** P****
InculpatRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţi prin avocat, din infracţiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 în infracţiunea de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu fără drept, prev. de art.4 al. 1 din Legea nr. 143/2000. Condamnă pe inculpaţii: 1.GRR, la pedeapsa de: -3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. şi art. 41 al. 1 C.pen.În temeiul art. 41 al.1 C.pen. constată că această infracţiune s-a comis în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr.1502/04.11.2005 a Tribunalului Bucureşti Secţia II penală, definitivă prin neapelare la data de 19.11.2005, pedeapsă din care a fost liberat condiţionat la data de 17.02.2015 cu un rest neexecutat de 857 de zile. În temeiul art. 104 al. 2 rap. la art. 43 al. 1 C.pen. dispune revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1502/04.11.2005 a Tribunalului Bucureşti Secţia II penală, definitivă prin neapelare la data de 19.11.2005 şi executarea alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre a restului rămas neexecutat de 857 de zile, în final inculpatul executând pedeapsa de: -3 (trei) ani şi 857 (opt sute cincizeci şi şapte) zile închisoare.În temeiul art. 55 lit. a rap. la art. 66 al. 1 lit. a şi b, art. 67 al. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.În baza art. 65 al. 1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b C.pen. respectiv dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.În temeiul art. 399 al. 1 C.p.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului GRR. În temeiul art. 72 al. 1 C.pen. scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 21.09.2016 şi până la zi. 2.MP la pedeapsa de: -2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. În temeiul art. 55 lit. a rap. la art. 66 al. 1 lit. a şi b, art. 67 al. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 al. 1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 399 al. 1 C.p.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului MP. În baza art. 72 al. 1 C.pen. scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 22.09.2016 şi până la zi.În baza art. 16 al. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea specială de la inculpaţii GRR şi MP a cantităţii totale de 74,392 kg fragmente şi plante de cannabis rămasă în urma analizelor de laborator şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezilor depuse la dosarul instanţei. În temeiul art. 112 al.1 lit. b C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpaţii GRR şi MP a următoarelor bunuri ce au fost destinate a fi folosite la comiterea faptei: - 4 cabluri de culoare albă, un cablu de culoare neagră, un mănunchi de cabluri de culoare albă, un cablu de culoare neagră cu rezistenţă ( de tipul încălzitorului pentru apă), un prelungitor de culoare roşu cu negru, 6 prelungitoare de culoare albă, un prelungitor de culoare albă prevăzut cu ştecăr de culoare neagră, două prelungitoare de culoare albă, un prelungitor de culoare gri, 5 cabluri de culoare albă prevăzute cu ştecăr, un cablu de culoare albă prevăzut cu ştecăr, un cablu de culoare albă prevăzut cu ştecăr de culoare neagră; - 10 cârlige cu şnur de culoare neagră prevăzute cu sistem de autoblocare, 6 întinzătoare de culoare neagră sub formă rotundă prevăzute cu şnur alb, 17 dulii de ceramică de diverse dimensiuni; - 2 tăvi din aluminiu prevăzute cu câte o dulie la un capăt, iar la celălalt capăt cu un orificiu, 6 tăvi din aluminiu prevăzute cu un orificiu la unul dintre capete; - 4 suporţi de culoare albastră pentru neon împreună cu o cutie în care se aflau 4 tuburi de neon, 4 suporţi de culoare albă pentru neon împreună cu o cutie în care se aflau 4 tuburi de neon, acestea fiind grupate şi asigurate cu bandă adezivă, 6 becuri tip spirală, un ştecăr cu priză trifazică, 9 lămpi de 600 W; - un filtru de apă, 2 furtunuri flexibile cu diametrul de aproximativ 25 cm ambalate într-o cutie, 4 coturi racord mari în forma literei T, 4 coturi racord mici în forma literei T, 2 racorduri flexibile de circa 10 cm diametru, un racord flexibil de circa 25 cm diametru; - o pompă de apă de culoare galben cu negru şi un termometru albastru ambalat într-o cutie, un ventilator de culoare albă marca VENTS cu seria TT150, un ventilator marca VENTS şi un ventilator marca DOMO VENTS cu seria TT150; - 50 ghivece textile negre marca Gronest ambalate într-un sac de rafie; - un tablou electric cu prize, termostat şi siguranţe, 2 prize cu termostat ambalate într-o cutie; - 3 minisere cu aerisitor roşu şi tăviţe verzi, o miniseră cu aerisitor negru şi tăviţă neagră, 17 tăviţe pentru răsaduri de culoare neagră de diferite dimensiuni introduse într-o cutie.În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 C.p.pen. obligă inculpaţii să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 1.400 lei fiecare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2017.
Hotarare 105/2017 din 10.04.2017Amână pronunţarea hotărârii în cauză pentru data de 10 aprilie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2017Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei în cauză la data de 30 martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2017În vederea citării martorului HV cu mandat de aducere, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017În vederea audierii martorilor încuviinaţi, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017