R**** G* M***** G******
InculpatB*** G*******
Parte civilăB*** A******** M****
Parte civilăB*** A****** D****
Parte civilăC**** I******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin.1 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul R. M. G. pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală (comisă la data de 16.02.2014 faţă de victima Buga Luminiţa Maria), la pedeapsa de 2 ani închisoare. Conform art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului Rotar Marius Grigore, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului Rotar Marius Grigore asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, inculpatul Rotar Marius Grigore urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere de 2 ani următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpatul Rotar Marius Grigore să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul Rotar Marius Grigore ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei Comunei Şieu-Măgheruş, jud. Bistriţa-Năsăud, sau în cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art.397 alin.1, art.351 alin.2 rap.la art.20 alin.4 Cod procedură penală, admite excepţia tardivităţii invocată de partea responsabilă civilmente, Sc Euroins România Asigurare Reasigurare Sa, prin apărător ales, şi respinge pretenţiile civile cu titlu de daune materiale formulate de partea civilă Cotoi Angela-Emilia, în sumă de 7.676 lei, tardiv formulate prin raportare la art.20 alin.1 Cod procedură penală. În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală, art. 25 alin.1 Cod de procedură penală, şi art. 86 Cod de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B*** G******* (soţul victimei), Obligă partea responsabilă civilmente Sc Euroins România Asigurare Reasigurare Sa, cu sediul în mun.Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Nord – Global City Bussines Park, nr.10, Clădirea O23, CUI 5328123, la plata către partea civilă susmenţionată a sumei de 50.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, despăgubiri civile reprezentând daune morale, şi a sumei de 22.500 lei, despăgubiri civile reprezentând daune materiale. În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală, art. 25 alin.1 Cod de procedură penală, şi art. 86 Cod de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Buga Alexandra-Maria (fiica victimei), Obligă partea responsabilă civilmente Sc Euroins România Asigurare Reasigurare Sa, cu sediul în mun.Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Nord – Global City Bussines Park, nr.10, Clădirea O23, CUI 5328123, la plata către partea civilă susmenţionată a sumei de 50.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, despăgubiri civile reprezentând daune morale, a sumei de 5.504 lei, despăgubiri civile reprezentând daune materiale, şi la plata sumei de 177 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere, de la data pronunţării hotărârii, până la terminarea studiilor sau cel târziu până la împlinirea vârstei de 26 de ani. În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală, art. 25 alin.1 Cod de procedură penală, şi art. 86 Cod de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Buga Antonia-Diana (fiica victimei. Obligă partea responsabilă civilmente Sc Euroins România Asigurare Reasigurare Sa, cu sediul în mun.Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Nord – Global City Bussines Park, nr.10, Clădirea O23, CUI 5328123, la plata către partea civilă susmenţionată a sumei de 50.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, despăgubiri civile reprezentând daune morale, a sumei de 5.504 lei, despăgubiri civile reprezentând daune materiale, şi la plata sumei de 177 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere, de la data pronunţării hotărârii, până la împlinirea vârstei de 18 de ani. În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală, art.25 alin.1 Cod de procedură penală, şi art. 86 Cod de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C**** I****** (mama victimei). Obligă partea responsabilă civilmente Sc Euroins România Asigurare Reasigurare Sa, cu sediul în mun.Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Nord – Global City Bussines Park, nr.10, Clădirea O23, CUI 5328123, la plata către partea civilă susmenţionată a sumei de 10.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, despăgubiri civile reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală, art.25 alin.1 Cod de procedură penală, şi art. 86 Cod de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Cotoi Emil (tatăl victimei. Obligă partea responsabilă civilmente Sc Euroins România Asigurare Reasigurare Sa, cu sediul în mun.Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Nord – Global City Bussines Park, nr.10, Clădirea O23, CUI 5328123, la plata către partea civilă susmenţionată a sumei de 10.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, despăgubiri civile reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală, art.25 alin.1 Cod de procedură penală, şi art. 86 Cod de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Cotoi Angela-Emilia (sora victimei). Obligă partea responsabilă civilmente Sc Euroins România Asigurare Reasigurare Sa, cu sediul în mun.Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Nord – Global City Bussines Park, nr.10, Clădirea O23, CUI 5328123, la plata către partea civilă susmenţionată a sumei de 5.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, despăgubiri civile reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin.1 Cod de procedură penală, art.24 alin.1 rap.la art.25 alin.1 Cod de procedură penală, şi art. 86 Cod de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Cotoi Silvia (bunica victimei, decedată la data de 13.02.2017), acţiune continuată de Cotoi Emil, . Obligă partea responsabilă civilmente Sc Euroins România Asigurare Reasigurare Sa, cu sediul în mun.Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Nord – Global City Bussines Park, nr.10, Clădirea O23, CUI 5328123, la plata către Cotoi Emil a sumei de 5.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, despăgubiri civile reprezentând daune morale. Constată că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud nu s-au constituit parte civilă în cauză, raportat la cheltuielile ocazionate de asistenţa victimei Buga Luminiţa Maria. Respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul Rotar Marius Grigore la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (1600 lei generate de urmărirea penală, 400 lei generate de camera preliminară şi judecată). În baza art. 276 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul Rotar Marius Grigore la plata sumei de 6.000 de lei către partea civilă B*** G*******, cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorarii avocaţiale conform chitanţelor depuse la dosar, şi la plata către partea civilă Cotoi Emil a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu avocaţial conform chitanţei depuse la dosar. În baza art. 7 alin. 1 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Rotar Marius Grigore. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.06.2017.
Hotarare 795/2017 din 20.06.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare data de 20 iunie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2017Având în vedere necesitatea studierii dosarului
Incheiere de sedinta din 02.05.2017Pentru a da posibilitatea inculpatului să fie prezint în faţa instanţei şi a-şi da acordul privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii; pentru a da posibilitatea tuturor părţilor de a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse astăzi la dosarul cauzei şi a-şi exprima poziţia cu privire la acestea
Incheiere de sedinta din 14.03.2017- se va efectua adresă către IPJ Bistriţa Năsăud pentru a se comunica un cazier actualizat pentru inculpat
Incheiere de sedinta din 07.02.2017- se va efectua adresă către Serviciul de Probaţiune Bistriţa Năsăud pentru a se efectua Referatul de evaluare pentru inculpat - se vor cita martorii propuşi de părţile civile: Bacia Emilia, Nicula Alexandru şi Nicula Ecaterina
Incheiere de sedinta din 29.11.2016