A************ J******** A F********* P****** A***
PârâtA********* N** & B** S**
ReclamantÎndreptă eroarea materială strecurată în cuprinsul considerentelor şi a dispozitivului Sentinţei civile nr.2937 pronunţată la data de 05 octombrie 2016 de Tribunalul Arad în dosarul civil nr. 4655/108/2016 în sensul că se va scrie corect „ Obligă pârâta să îi plătească reclamantului 1.800 lei cheltuieli de judecată.” în loc de „ Obligă pârâta să îi plătească reclamantului 1.300 lei cheltuieli de judecată.”, cu a fost scris dintr-o eroare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă, în caz de exercitare, la Tribunalul Arad. Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 18 octombrie 2016.
Incheierefinalacameraconsiliu din 18.10.2016Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă. Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC ASSISTAUTO NYC & BYA SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia judeţeană a finanţelor publice Arad având ca obiect „contestaţie act administrativ fiscal - restituire timbru de mediu”, şi în consecinţă: Obligă pârâta Administraţia judeţeană a finanţelor publice Arad să îi restituie reclamantei suma de 8.677 lei achitată la Trezoreria Arad cu chitanţa seria TS021 nr. 20100025566 din 14.04.2015 reprezentând timbru de mediu, actualizată cu dobânda fiscală calculată începând cu data plăţii şi până la data restituirii efective. Obligă pârâta să îi plătească reclamantului 1.300 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă, în caz de exercitare, la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.10.2016.
Hotarare 2937/2016 din 05.10.2016