P**** I* A***** I***
InculpatÎn temeiul art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P.A.I., pentru săvârşirea infracţiunii de: - conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336, alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66, alin. 1, lit. i Cod penal, pentru o perioadă de 2 ani, precum şi a pedepsei accesorii prevăzute de art. 65, alin. 1, raportat la art. 66, alin. 1, lit. i Cod penal; - conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335, alin. 2 din Codul penal, la pedeapsa de 9 luni închisoare. În temeiul art. 97 Cod penal, dispune anularea suspendării executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală 993/23.06.2016 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 12.07.2016. În temeiul art. 40, alin. 1 Cod penal, art. 38, alin. 1 şi 2 Cod penal, art. 39, alin. 1, lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 închisoare, la care adaugă 7 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, stabilind o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 45, alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului P.A.I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66, alin. 1, lit. i Cod penal, pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45, alin. 1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65, alin. 1, raportat la art. 66, alin. 1, lit. i Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, termen ce curge de la data de 12.07.2016, conform art. 97, alin. 2 Cod penal. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şomcuta Mare sau în cadrul Primăriei Recea, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligaţiilor impuse. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31 august 2016.
Hotarare 1281/2016 din 31.08.2016Amână pronunţarea pentru data de 31.08.2016, ora 14:00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.08.2016