K***** A* A********
InculpatP** M* I*****
InculpatÎn baza art. 386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului p.i. din infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 Cod penal, în infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 292 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P.I., fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. În baza art. 71, alin. 1 Cod penal din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod penal din 1969, stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71, alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 336, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul K.A. fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Baia Mare sau Primăriei Coltău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 25, alin. 3 Cod procedură penală, dispune desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: declaraţie şi cerere, completate la 29.01.2014, de către inculpatul Pop Iulian, depuse la filele 96 şi 97 din dosarul de urmărire penală. În baza art. 274, alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Pop Iulian la plata sumei de 300 lei şi pe inculpatul Kovacs Alexandru la plata sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2016.
Hotarare 1820/2016 din 19.10.2016PT. DELIBERĂRI T. 19.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2016