D**** T* - A************ J******** A F********* P****** A***
Recurent PârâtR**** L******
Intimat ReclamantAdmite recursul formulat de pârâta recurentă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva sentinţei civile nr. 3093/10.10.2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 4667/108/2016, în contradictoriu cu reclamantul intimat R**** L******. Casează sentinţa civilă nr. 3093/10.10.2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 4667/108/2016 şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea formulată de reclamantul R**** L****** în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei în cuantum de 2.793 lei, plătită la 14.01.2015, reprezentând timbru de mediu, precum şi la plata dobânzilor fiscale de la data achitării timbrului la data restituirii efective. Definitivă. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 17.01.2017.
Hotarare 141/2017 din 17.01.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 17.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2017