D** Z****** M******
PetentI************ D* P****** A* J******** S*** M***
Intimat******* W************
Intervenient********* A*** S**
Intervenient******** A******** S***
IntervenientRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PSMX nr. 053072/19.05.2016. Respinge cererea intervenientului forţat F.W.T. privind obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare şi se judecă la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.09.2016.
Hotarare 3147/2016 din 29.09.2016Încuviinţează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi proba testimonială cu martorul O.F., propus de petentă prin plângere şi citat pentru prezentul termen de judecată, respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba testimonială cu martorul propus prin întâmpinare de intervenientul forţat, socotindu-se lămurită în baza înscrisurilor de la dosar şi în baza declaraţiilor părţilor. Raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, constată că neprezentarea martorului O.F. nu împiedică soluţionarea cauzei. În baza art. 396 C.proc.civ., instanţa dispune amânarea pronunţării pentru data de 29.09.2016; pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2016