Dosar 4674/62/2016 din 29.09.2016

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4674/62/2016
Data dosar:
29.09.2016
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.03.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS2 (sala T1)
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul VELŢAN AUREL, în contradictoriu cu pârâta S.C.CARFIL S.A. Constată că a încetat cauza de suspendare de drept a contractului individual de muncă încheiat între reclamant şi pârâtă. Obligă pârâta să procedeze la reîncadrarea reclamantului în muncă pe postul de Şef Serviciu Marketing. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile şi cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, începând cu data de 04.07.2016 şi până la momentul reintegrării efective în muncă. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 14.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 389/2017 din 14.03.2017
  • Sedinta din data de 13.03.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS2 (sala T1)
  • Amână cauza

    având nevoie de mai mult timp dispune amânarea pronunţării

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2017
  • Sedinta din data de 02.03.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS2 (sala T1)
  • Amână cauza

    Având nevoie de mai mult timp pentru deliberare amână pronunţarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2017
  • Sedinta din data de 16.02.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS2 (sala T1)
  • Amână cauza

    Având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, văzând şi dispoziţiile art. 396 Cod procedură civilă dispune amânarea pronunţări în cauză.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2017
  • Sedinta din data de 19.01.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS2 (sala T1)
  • Amână cauza

    Pentru ca pârâta să depună la dosar înscrisurile puse în vedere în şedinţa publică.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD