S* A****** I*********** G**** S**
ReclamantB**** T***** D******
PârâtB**** E**** M********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta Astoria Intermedieri Group SRL împotriva pârâţilor B**** T***** D****** şi B**** E**** M********. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.320 lei, reprezentând contravaloare comision intermediere, precum şi penalităţilor de întârziere aferente acestei sume, în cuantum de 0,05 %/zi de întârziere, începând cu data de 09.10.2014 şi până la achitarea integrală. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 98 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2017.
Hotarare 8679/2017 din 13.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 13.10.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2017Se menţine citarea prin publicitate a pârâtului B**** T***** D****** prin afişare la uşa instanţei, pe portalul Judecătoriei Piteşti, la ultimul domiciliu cunoscut al acestuia. Menţine obligaţia reclamantei să facă dovada citării pârâtului B**** T***** D****** printr-un ziar de largă răspândire. Amână cauza şi acordă termen la data de 09.10. 2017. Cu drept de apel odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Având în vedere că procedura de citare cu pârâtul B**** T***** D******, este nelegal îndeplinită, întrucât s-a întors la dosar dovada de efectuare a procedurii de citare cu acesta necompletată din Italia, instanţa, având în vedere că Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date a depus la dosar domiciliul pârâtului B**** T***** D****** din com. Bradu, sat Geamăna, str. Serelor, nr. 13A, jud. Argeş, în temeiul cu art. 167 N.C.pr.civ. citează prin publicitate pârâtul B**** T***** D****** prin afişare la uşa instanţei, pe portalul Judecătoriei Piteşti, la ultimul domiciliu cunoscut al acestuia şi pune în vedere apărătorului reclamantei să facă dovada citării pârâtului B**** T***** D****** printr-un ziar de largă răspândire. Amână cauza şi acordă termen la data de 12.06. 2017. Cu drept de apel odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 10.04.2017Emite adresă către Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date pentru a depune la dosar ultimul domiciliu al pârâtului B**** T***** D******, având în vedere că la fila nr. 26 din dosar se află CNP-ul acestuia Amână cauza şi acordă termen la data de 10.04. 2017. Cu drept de apel odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 06.02.2017În vederea legalei citări a pârâtului B**** T***** D******, amână cauza şi acordă termen la data de 06 Februarie 2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară si art.15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independenţă, acordă termen la data de 28.11.2018, pentru când se citează părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2016
Incheiere de sedinta din 26.09.2016