D** O***** L***
InculpatStabileşte o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru inculpatul D** O***** L***, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală. Conform art. 83 şi 84 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, inculpatul D** O***** L*** urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere de 2 ani următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice locul de muncă sau schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b) obligă pe inculpat, ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice, în cadrul Primăriei com. Rebrişoara sau a Primăriei or. Năsăud. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale. Pronunţată în şedinţa publică azi 10.06.2016.
Hotarare 230/2016 din 10.06.2016Amână pronunţarea la data de 10 iunie 2016 din lipsă timp pentru deliberare;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2016