A*** B*****
InculpatA*** E***
Parte vătămatăÎn baza art. 5 CP raportat la art. 386 CPP, Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpata A*** B***** a fost trimisă în judecată din infracţiunea de uciderea din culpă, prevăzută de art. 192, alin. 1 CP în infracţiunea de uciderea din culpă, prevăzută de art. 178, alin. 1 CP. În baza art. 5 CP – art. 178, alin. 1 CP din 1969 cu aplicarea art. 74, alin. 1 lit. a CP din 1969 raportate la art. 396, alin. 1, alin. 2 şi alin. 10 CPP, Condamnă pe inculpata A*** B***** la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea din culpă. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 CP din 1969 / art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a, lit. b şi lit. e CP din 1969 raportat la art. 8 si art. 3 din Protocolul nr. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului pe durata executarii pedeapsei. În baza art. 86 1, alin. 1 Cod penal din 1969, Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni, compus conform art. 862 Cod Penal din 1969 din 6 luni pedeapsa aplicată şi 4 ani stabilit de instanţă. În baza art. 863, alin. 1 Cod penal din 1969, Inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa, conform programului ce se va stabili de această instituţie ; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art. 863 alin. 3 Cod penal din 1969, Impune inculpatului următoarele obligaţii pe durata termenului de încercare: - să nu părăsească ţara decât cu respectarea planului de supraveghere ; - să desfăşoare o activitate ori să urmeze un curs de calificare sau să continue studiile; - să se supună măsurilor de asistenţă şi consiliere întreprinse de Serviciul de Probaţiune Constanţa. Desemnează Serviciul de Probaţiune Constanţa drept instituţie însărcinată cu supravegherea îndeplinirii obligaţiilor impuse inculpatei. În baza art. 404, alin. 3, teza a II-a CPP, Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864, alin. 1 şi 2 Cod Penal din 1969, cu referire la art. 83 şi art. 84 Cod Penal din 1969, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare şi în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori stabilite de instanţă. În baza art. 71, alin. 5 CP din 1969, Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64, alin.1 teza a II –a, lit. b şi lit. e CP din 1969. În baza art. 1349, alin. 1 şi alin. 2 C.Civ. şi art. 1357 C.Civ. raportate art. 20 CPP, art. 25 CPP şi art. 397 CPP, Ia act că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 273 Cod Procedură Penală şi art. 1, lit. a din Ordinul nr. 772/C/2009 rap. la art. 7, alin. 3, lit. c din L. nr. 178/1997, modif., Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către interpret Osman Melek a sumei de 92,60 lei (46,30 lei x 2) reprezentând onorariu interpretariat în faza de judecată şi camera preliminară. În baza art. 274, alin. 1 CPP, Obligă inculpata la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.10.2016.
Hotarare 2579/2016 din 06.10.2016Amână pronunţarea la data de 06 octombrie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2016Stabileşte termen de pronunţare la data de 22.09.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2016Faţă de lipsa inculpatei şi pentru continuitatea completului de judecată amână cauza la data de 07.09.2016
Incheiere de sedinta din 18.05.2016