H*** C******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****
IntimatC******* D******
IntervenientRespinge cererea ca neintemeiata. Mentine procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria PAGX, nr. 0047653/04.03.2016, ca fiind temeinic si legal. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.03.2017.
Hotarare 2954/2017 din 28.03.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 28.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 21.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2017Reia procedura de citare cu intervenientul C******* D****** la domiciliul indicat în referatul întocmit de grefierul de şedinţă. Ia act că petentul Humă Costică a depus la data de 03.02.2013, o cerere privind schimbarea locului citării, astfel că adresa de comunicare a actelor de procedura se va modifica şi în sistemul informatizat., la adresa indicată la fila 63 din dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.03.2017 Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 07.02.2017Conceptarea şi citarea în cauză, în calitate de intervenient, cel de-al doilea conducător auto implicat in accident si anume Cînpeanu Doru si societăţile de răspundere civilă obligatorie la care petentul şi celălalt şofer implicat erau asiguraţi la momentul săvârşirii accidentului si anume– pentru auto marca Mercedes cu numărul de înmatriculare HER AC500, condus de Cînpeanu Doru, după cum rezultă din declaraţia de la fila 39 din dosar, precum şi societăţile de asigurare Euroins şi Asirom Vienna Insurance Group S.A. în calitate de asiguratori Citarea intervenientului Cînpeanu Doru, Euroins şi asigurătorilor Asirom Vienna Insurance Group S.A. cu copie acţiune şi înscrisuri, cu menţiunea de a depune întâmpinare cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat, sub sancţiunea decăderii din dreptul de mai propune probe şi de a invoca excepţii în afara celor de ordine publică dacă legea nu prevede altfel. Pune în vedere petentului H*** C****** să depună la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, poliţa de asigurare RCA, valabilă la data producerii accidentului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.02.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2016
Incheiere de sedinta din 13.12.2016In conformitate cu dispoziţiile art.50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară si art.15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acorda termen la 13.12.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2016
Incheiere de sedinta din 25.10.2016Constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 200 alin. 3 -4 C.pr.civ. Dispune continuarea procedurii de regularizare, în sensul că se comunică intimatului copie de pe acţiune şi înscrisurile ataşate acesteia, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel si de a depune materialul probator care a stat la baza intocmirii procesului verbal, in 2 exemplare.. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07.06.2016.
Incheiere de sedinta din 07.06.2016