I********* P********** C************
Intimat ReclamantC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S* – C******
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de apelanta CNADNR SA CESTRIN împotriva Sentinţei civile nr. 697/20.04.2016 pronunţată de Judecătoria Reşiţa, în dosar nr. 4745/290/2015 în contradictoriu cu intimatul Instituţia Prefectului Judeţului Caraş-Severin. Schimbă sentinţa apelată. Rejudecând, respinge plângerea contravenţională formulată, dispune menţinerea procesului verbal de contravenţie seria R15 nr. 0321886 din 26.10.2015. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07 03.2017.
Hotarare 152/2017 din 07.03.2017În baza disp. art. 519-520 N.c.p.c. suspendarea apelului declarat de apelantul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva sentinţei civile nr. 697/20.04.2016 pronunţate de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 4745/290/2015 în contradictoriu cu intimatul Instituţia Prefectului Jud. Caraş-Severin, până soluţionarea sesizării cu care a fost investită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respectiv până la soluţionarea dosarului nr. 2160/1/2016 al ÎCCJ, cu termen de judecată la data de 31.10.2016, urmând ca instanţa din oficiu să repună cauza pe rol. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, care de depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.09.2016.
Incheiere suspendare din 23.09.2016