M****** T****** M**** - P*** B** M***** M***** M****
CreditorA***** I****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ Mustea Marcel- Mihai , din circumscripţia Curţii de Apel Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, str. Ştefan cel Mare, nr. 51, bl. A2, sc. A, ap. 3, judeţul Suceava şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin Mustea Marcel Mihai, din circumscripţia Curţii de Apel Suceava, la stăruinţa creditoarei Mezofii Teodora Maria a solicitat demararea procedurii de executare silită a titlului executoriu -Sentinţa civilă nr. 203 din 25.02.2016 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei, în dosarul nr.1770/334/2015, împotriva debitorului A***** I****, domiciliat .., pentru recuperarea sumei de 2.400 lei, reprezentând pensie restantă de la data introducerii acţiunii 02.11.2015 până în prezent, a sumei de 300 lei lunar pensie de întreţinere Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu mai sus menţionat, simultan ori succesiv prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică, de la 1 iulie 2016.
Incheiere finala dezinvestire din 01.07.2016