S*** O***** S***** D* R**** G********* S***
Reclamant ReclamantM********* M****** F******** P********* S****** Ş* P********** V********* D******* J******** L********* M***** Ş* C*********
Pârât PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta S.C. Ocolul Silvic Regim Gheorgheni S.A. (cu sediul) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Direcţia Juridică, Legislaţia Muncii şi Contencios (cu sediul), ca fiind neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Tg-Mureş. Pronunţată în data de 09.12. 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ. .
Hotarare 146/2016 din 09.12.2016Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 9.12.2016, urmând ca soluţia ce urmează a fi pronunţată, să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2016Trimiterea dosarului spre rerepartizare aleatorie, potrivit dispoziţiilor art. 110 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmarea a admiterii declaraţiei de abţinere formulată de doamna judecător Dr. Marlena Boancă-Ivan.
Incheiere de sedinta din 04.11.2016Încuviinţează declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Dr. Marlena Boancă Ivan, de la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 47/43/2014* aflat pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 3 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta secreta 66/2016 din 03.11.2016