G****** M******
ReclamantB**** C********* R*****
PârâtG****** A**
ReclamantAdmite sesizarea din oficiu de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1775 din 21.09.2016 pronunţate de Judecătoria Vaslui în dosar nr. 481/333/2016, în sensul menţionării căii de atac, respectiv: „Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Vaslui”. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.11.2016Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comisioane invocată de pârâtă prin întâmpinare. Respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite în parte cererea formulată de reclamanţii G****** A** şi G****** M****** în contradictoriu cu pârâta B**** C********* R***** S.A. .Constată nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute de art. 9 lit. b din Condiţiile speciale la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3042/01.10.2007, respectiv, art. 3.9 din Condiţii generale de creditare – Anexa nr. 1 la Contractul de credit bancar nr. 3042/01.10.2007 intervenit între G****** A** şi G****** M******, în calitate de împrumutat, respectiv, coplătitor şi B**** C********* R***** S.A., în calitate de Bancă. Obligă pârâta să restituie reclamanţilor suma de 2.500 euro reprezentând contravaloarea comisionului de administrarea achitat până la data introducerii cererii de chemare în judecată. Obligă pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de administrare de 25 de euro achitat lunar, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 01.02.2016 şi până la data rămânerii definitive a prezentei cauze. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale calculată la debitul datorat în cuantum de 2500 euro, de la data de introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 01.02.2016 şi până la plata efectivă a debitului principal. Dispune continuarea derulării Contractul de credit bancar nr. 3042/01.10.2007, cu excluderea clauzei privind comisionul de administrare. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute de art. 9 lit. a din Condiţiile speciale la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3042/01.10.2007. Ia act de precizarea reclamanţilor privind solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată. Obligă reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2016.
Hotarare 1775/2016 din 21.09.2016amână pronunţarea la data de 21.09.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2016Amână cauza la data de 07.09.2016 pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016