S* O****** T***** S**
ReclamantK***** A****
PârâtK***** A**** D* L* C****** D****** I***
PârâtAdmite acţiunea reclamantei S* O****** T***** S**, cu sediul în Satu Mare, str. Zorilor, nr. 14, în contradictoriu cu pârâtul K***** A****, dom. în Satu Mare, str. Petre Ispirescu, nr. 15, jud. Satu Mare, având ca obiect pretenţii şi, în consecinţă Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 37.917,66 lei reprezentând despăgubiri. Fără cheltuieli de judecată. EXECUTORIE. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 NCPC la 18 ianuarie 2017.
Hotarare 6/2017 din 18.01.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 18.01.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin.2 C.pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2017, cam. 113, ora 9:00, pentru a se reveni cu adresă în vedere comunicării relaţiilor solicitate
Incheiere de sedinta din 07.12.2016repus pe rol, termen 7 decembrie 2016 sala 113 ora 9
Incheiere de sedinta din 15.11.2016Amână pronunţarea în cauză la data de 15.11.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin.2 C.pr.civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2016Amână pronunţarea în cauză la data de 09.11.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin.2 C.pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2016Acordă termen la 2.11.2016, cam.113, ora 9,00, etaj II, pentru a fi citat pârâtul şi de la domiciliul procedural ales.
Incheiere de sedinta din 28.09.2016Acordă termen de judecată la 28.09.2016, cam.113, ora 9.00, etaj II, pentru a se reveni cu adresă la IPJ Satu Mare, urmând a se aplica o amendă judiciară în cuantum de 200 lei, conducătorului instituţiei pentru necomunicarea relaţiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016În temeiul art.416 al.1 C.p.c. repune pricina le rol. Acordă termen nou de judecată la data de 14.09.2016, cam.113, ora 9.00, etaj II, pentru când se vor solicita relaţii de la IPJ Satu Mare.
Incheiere de sedinta din 29.06.2016În temeiul art. 242 pct.1 C.pric.civ. suspnedă judecarea cauzei, până la înmdeplinirea obligaţiilor părţii reclamante.
Incheiere de sedinta din 25.05.2016Acordă termen la 25.05.2016, cam.113, ora 9.00, etaj II, pentru a se repeta procedura de citare faţă de părţi.
Incheiere de sedinta din 11.05.2016Acordă termen la 11.05.2016, cam.113, ora 9.00, etaj II, pentru a se prezenta pârâtul în instanţă, în vederea acordării de lămuriri.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016