S* A***** S**
CreditorS* S** 9* S**
DebitorAdmite cererea formulată de creditoarea S.C ARTOIL S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C SAF 90 S.R.L. Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei sentinţe, suma de 11.780,25 lei reprezentând debit principal şi suma de 5772,32 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data introducerii acţiunii. Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în continuare, penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal începând cu data introducerii acţiunii, 14.01.2016, până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 18.03.2016, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2687/2016 din 18.03.2016Amână pronunţarea la data de 18.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2016