S***** I****
InculpatS***** I****
InculpatN*** T****
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7 D/P/2016 din data de 21.10.2016 emis de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, prin care inculpatul S.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. l, art. 229 al. l lit. b NCP, cu aplicarea art. 77 lit. e NCP, infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată - 3 acte materiale, prev. de art. 360 al. 1 NCP, cu aplicarea art. 35 al. l NCP, infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată - 3 acte materiale, prev. de art. 250 al. 1 NCP, cu aplicarea art. 35 al. l NCP, totul cu aplicarea art. 38 al. l NCP. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza de mai sus. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 06.12.2016.
119/2016 din 06.12.2016