B*** S* S*****
InculpatS*** C***** S*****
Parte civilăS*** D****** P*** S*****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin.(1), (2) şi (10) C. proc.pen., art.215 alin.(1), (2), (3) şi (4) C.pen.1969, cu aplicarea art.5 C.pen., condamnă pe inculpatul Boga Sandor la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (persoană vătămată SC COMKIM S.R.L.). În baza art.65 C.pen. 1969 rap. la art.64 alin. 1 lit. a teza a II- a, b şi c C.pen. 1969, art.5 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat respectiv în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 C.pen.1969, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c C.pen.1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale), ca pedeapsă accesorie. În baza art.396 alin.(1) şi (5) C.proc.pen., raportat la art.16 alin.(1) lit.c C.proc.pen., achită pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. art.215 alin.(1), (2), (3) şi (4) C.pen.1969, cu aplicarea art.5 C.pen. (persoană vătămată SC DISTRIB PLUS S.R.L.). Constată că fapta săvârşită în dauna persoanei vătămate COMKIM SRL este concurentă cu fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului Boga Sandor prin Sentinţa penală nr. 203/12.02.2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin Decizia penală nr. 527/R din 14.09.2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş. În consecinţă, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.203/2011. În baza art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b C.pen.1969, contopeşte cele două pedepse şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza 35 alin.1 C.pen. 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c C.pen.1969, constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat respectiv în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 C.pen.1969, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c C.pen.1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale) ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii aplicate prin prezenta. În baza art. 19, art.25, art. 397 C.proc.pen., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC COMKIM S.R.L. cu sediul în Odorheiu Secuiesc, str. Hunyadi Janos nr.60, jud. Harghita, şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 167.377,36 lei, cu titlu de daune materiale. În baza art.397 C.proc.pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă SC DISTRIB PLUS S.R.L., cu sediul în Miercurea Ciuc, str. Harghita nr.157, jud. Harghita. În baza art. 274 alin.(1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.275 alin.(6) C.proc.pen., cheltuielile privind avocaţii din oficiu (65 lei – delegaţia nr.1200/27.12.2016 şi 160 lei – delegaţia nr.368/21.04.2017) şi interpreţii rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2018.
Hotarare 12/2018 din 10.01.2018amana pronuntarea la data de 10 ianuarie 2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.12.2017reţine cauza spre soluţionare şi stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 27.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2017pentru respectarea dreptului la apărare în vedere pregătirii concluziilor pe fond
Incheiere de sedinta din 29.11.2017aplică amendă judiciară în cuantum de 500 lei martorului pentru lipsă nejusitficată;dispune citarea acestuia cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 15.11.2017solicitare relaţii;repetare procedură de citare cu martorul lipsă cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 04.10.2017repetare procedură de citare cu martorul lipsă cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 06.09.2017citare martor
Incheiere de sedinta din 21.06.2017repetare procedură de citare cu inculpat cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 24.05.2017solicitare relaţii
Incheiere de sedinta din 26.04.2017citare martori
Incheiere de sedinta din 15.03.2017citare martori;solicitare relaţii
Incheiere de sedinta din 01.03.2017citare martori;solicitare relaţii
Incheiere de sedinta din 01.02.2017