C***** D* A*** B********
PârâtM********* J********
PârâtB**** A****** I**** - L* C***** D* A*** B******** (****** A V***** C***
ReclamantB****** I**** C****** - L* C***** D* A*** B******** (****** A V***** C***
ReclamantC********* I**** - L* C***** D* A*** B******** (****** A V***** C***
ReclamantRespinge cererea ca neîntemeiată faţă de Curtea de Apel Bucureşti şi ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă faţă de Ministerul Justiţiei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Piteşti.
Hotarare 228/2016 din 16.11.2016Amână judecarea cauzei la 16 noiembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere reclamanţilor să precizeze în concret drepturile salariale de care au fost privaţi şi care nu le-au fost recunoscute prin neaplicarea Legii nr.71/2015, sub sancţiunea prevăzută de art.242 Cod procedură civilă. Dispune soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare, la aceeaşi dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 noiembrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Incheiere de sedinta din 02.11.2016În vederea soluţionării sesizării nr.1733/1/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, amână judecarea cauzei la 2 noiembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 alin.1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Amână judecarea cauzei la 21 septembrie 2016, pentru când se citează reclamanţii prin poştă, precum şi prin fax.. Pârâţii primesc termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 alin.1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 septembrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 07.09.2016Amână judecarea cauzei la 7 septembrie 2016, pentru când se citează reclamanţii şi pârâta Curtea de Apel Bucureşti. Pârâtul Ministerul Justiţiei primeşte termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 alin.1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 29.06.2016