P***** D******
InculpatS*** T***** S***** P*** R*********** M** I** N****
Parte vătămatăA******** O***** D* M****** A********* R******** C**********
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul P***** D******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 256 alin. 1 C.p. (persoană vătămată societatea Tadiex SRL). În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului un avertisment. În temeiul art. 25, 297 alin. 3 şi art. 256 C.pr.pen., dispune restabilirea situaţiei anterioare şi desfiinţarea de către inculpat, în termen de o lună de la rămânerea definitivă a hotărârii, a lucrărilor efectuate, respectiv împrejmuirea realizată în exteriorul celei vechi şi bariera mobilă. Respinge ca neîntemeiate pretenţiile părţii civile Tadiex SRL,formulate faţă de inculpatul P***** D****** şi partea responsabilă civilmente Asociaţa Obştea de Moşneni Anninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.07.2022.
Hotarare 153/2022 din 14.07.2022Amână pronunţarea la 14.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2022Amână pronunţarea la 29.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2022Amână pronunţarea la 16.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.06.2022Amână pronunţarea la 03.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2022Amână pronunţarea la 20.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2022Amână pronunţarea la 06.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2022pentru a se lua cunolştinţă de obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de părţi, acordă termen de judecată la 25.03.2022, ora 14:00.
Incheiere de sedinta din 28.01.2022Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză şi de relaţiile depuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci. Amână judecarea cauzei la 28.01.2022, orele 14:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.11.2021.
Incheiere de sedinta din 19.11.2021Revine cu adresă către expertul Burlacu Gheorghe, în vederea întocmirii raportului de expertiză. Emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, având în vedere că percheziţia a vizat cercetări în dosarul 63/P/2021, se vor solicita copii de pe dosarul ce conţine hotărâri ale AG ordinară şi procese verbale din perioada 12.01-19.01.2014-56 file, un dosar ce conţine tabelele cu participanţii la AG din data de 06.04.201-64 de file. Amână judecarea cauzei la 19.11.2021, orele 14:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.09.2021.
Incheiere de sedinta din 10.09.2021lipsa raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Amana cauza la data de 18.06.2021
Incheiere de sedinta din 21.05.2021Amână cauza la data de 21.05.2021, ora 14.00 pentru administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 26.02.2021Amână cauza la data de 26.02.2021 fata de lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 13.11.2020pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 18.09.2020Amână cauza
Incheiere de sedinta din 03.07.2020Suspendat de drept Conform art. 64 alin.5 şi 6 din Anexa nr.1/2020 la Decretul nr.240/2020 judecarea prezentului dosar se va relua din oficiu.
Incheiere suspendare din 24.04.2020Amână cauza pentru solicitarea unor relaţii ş.a.
Incheiere de sedinta din 06.03.2020Amana cauza la data de 06.03.2020, ORA 14.00
Incheiere de sedinta din 14.02.2020pt. administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Amână cauza faţă de lipsa martorului Grecu Bogdan.
Incheiere de sedinta din 15.11.2019Amână cauza faţă de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019Amână cauza pentru a se înainta cererea de strămutare instanţei comptente, în vederea soluţionării.
Incheiere de sedinta din 10.05.2019Amână cauza pentru audierea celorlalţi martori
Incheiere de sedinta din 01.02.2019Amână cauza pentru lipsă de apărare a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 16.11.2018amână cauza faţă de lipsa completului titular
Incheiere de sedinta din 14.09.2018Amână cauza
Incheiere de sedinta din 27.04.2018Amână cauza
Incheiere de sedinta din 09.02.2018Amână cauza
Incheiere de sedinta din 24.11.2017Amână cauza
Incheiere de sedinta din 22.09.2017Amână cauza
Incheiere de sedinta din 19.05.2017Amână cauza
Incheiere de sedinta din 03.02.2017Amână cauza
Incheiere de sedinta din 25.11.2016amână cauza la data de 25.11.2016
Incheiere de sedinta din 14.10.2016