O***** C*******
ReclamantS* A** G******* S**
PârâtO***** C*******
ReclamantAdmite excepţia de perimare a acţiunii. Constată perimată acţiunea.
Hotarare 3304/2018 din 27.11.2018Suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11.04.2017.
Incheiere suspendare din 11.04.2017Amână judecarea cauzei la data de 11.04.2017, pentru când se recitează reclamantul, cu menţiunea de a trimite reprezentant în cauză şi, să apeleze la procedura medierii, respectiv să participe la o şedinţă de informare, având în vedere că este o cauză care poate fi rezolvată pe cale amiabilă, urmând să se depună la dosar dovada participării la şedinţa de informare, urmând a se recita, cu adresă pârâta, cu un exemplar al precizării şi cu menţiunea de a depune la dosar Statele de plată pentru perioada 03.01.2014 – februarie 2014, inclusiv şi cu menţiunea că, în caz contrar, se va dispune amendarea conducătorului societăţii cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g cod procedură civilă şi, totodată, faţă de dispoziţiile art. 227 alin. 2 şi 3 cod procedură civilă, să apeleze la procedura medierii, respectiv să participe la o şedinţă de informare, având în vedere că este o cauză care poate fi rezolvată pe cale amiabilă, urmând să se depună la dosar dovada participării la şedinţa de informare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28.02.2017.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017Amână judecarea cauzei la data de 28.02.2017, pentru când pune în vedere atât reprezentantului reclamantului, cât şi pârâtei prin citaţie, să apeleze la procedura medierii, respectiv să participe la o şedinţă de informare, având în vedere că este o cauză care poate fi rezolvată pe cale amiabilă, urmând să se depună la dosar dovada participării la şedinţa de informare. Totodată, va pune în vedere reprezentantului reclamantului să precizeze, în mod clar, acţiunea cu privire la salariu, diurnă, orele suplimentare şi perioada pentru care solicită plata acestora, sub sancţiunea suspendării conform dispoziţiilor art. 242 alin. 1 cod procedură civilă şi se va recita pârâta, cu adresă şi cu menţiunea de a depune la dosar Statele de plată pentru perioada 03.01.2014 – februarie 2014, inclusiv şi cu menţiunea că, în caz contrar, se va dispune amendarea conducătorului societăţii cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 31.01.2017.
Incheiere de sedinta din 31.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 31.01.2017, pentru când se vor recita părţile, reclamantul la domiciliul său, cu menţiunea de a trimite reprezentant în cauză pentru a susţine acţiunea şi la domiciliul procedural ales la reprezentantul acestuia, cu menţiunea de a depune împuternicire avocaţială în original, iar la ambele domicilii, cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen pentru ca instanţa să pună în discuţie estimarea duratei procesului şi administrarea probelor menţionate în cerere de către reclamant. Totodată, conform dispoziţiilor art. 227 alin. 2 şi 3 cod procedură civilă, instanţa pune în vedere ambelor părţi să apeleze la procedura medierii, respectiv să participe la o şedinţă de informare, urmând să se depună la dosar dovada participării la şedinţa de informare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.12.2016.
Incheiere de sedinta din 13.12.2016