M******** C*******
ReclamantG**** J****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Măgureanu Corneliu, în contradictoriu cu pârâtul G**** J****. Constată că reclamantul a vândut pârâtului autoturismul cu nr. de înmatriculare CV 03 XHA. Obligă pe pârât să se prezinte împreună cu reclamantul la organul competent pentru a efectua formalităţile necesare radierii autoturismului, iar în caz de refuz, formalităţile se vor îndeplini în temeiul prezentei hotărâri, care, va suplini consimţământul pârâtului. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 05.04.2017.
Hotarare 604/2017 din 05.04.2017Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017Pentru a se reveni cu citarea pârâtului.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017