T***** N*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării Judecatoriei Oradea prin rechizitoriul din data de 01.04.2016 emis în dosarul nr. 2766/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 2766/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Dispune începerea judecăţii cu privire la inculpatul T***** N***** sub aspectul acuzaţiei săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod penal, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută de art. 48 raportat la art. 320 Cod penal şi uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 01.04.2016 emis în dosarul nr. 2766/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 23 septembrie 2016.
715/2016 din 23.09.2016pentru a se recomunica rechizitoriul la adresa de domiciliu actuală a inculpatului
Incheiere de sedinta din 17.06.2016faţă de lipsa de procedură cu inculpatul
Incheiere camera preliminara din 20.05.2016faţă de neplinirea termenul de 20 de zile de la comunicarea rechizitoriului cu inculpatul
Incheiere camera preliminara din 06.05.2016