T*** L**** S**
InculpatD**** H*** H**
InculpatÎnch.f.n.: Admite cererea. În baza art.272 C.p.p.: Dispune avansarea sumei de 575,2 lei, reprezentând onorariu traducător, din fondurile M.J. în favoarea S.C. LARIS BROADCAST GRUP S.R.L., reprezentată de Diac Simona Iuliana . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3.04.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.04.2017S.P. 451 : În baza art.263 alin.2 lit.a C.p. cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p.: Condamnă pe inculpaţii D**** H*** H** şi T*** L**** S** la pedeapsa închisorii de 2 ani. Interzice inculpaţilor, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului prevăzut de art.66 lit.c C.p. ( dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României ) pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.399 alin.1 C.p.p.: Menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpaţii D**** H*** H** şi T*** L**** S**. În baza art.72 C.p.: Deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 13.07.2017 la zi pentru inculpata D**** H*** H** şi de la 19.07.2016 la zi pentru inculpatul T*** L**** S**. Respinge cererea procurorului de confiscare a autoturismului Peugeot 208 cu nr. de înmatriculare 5AI1759, proprietatea ALD AUTOMOTIVE S.R.O. Praga, reţinut în baza dovezii din data de 7.11.2016 emise de I.T.P.F. Oradea ( fila 81 dosar u.p. ) şi dispune restituirea autoturismului, a documentelor aferente acestuia şi a cheii de contact către persoana juridică menţionată, dispoziţie executorie la data pronunţării prezentei hotărâri. Respinge cererea procurorului de confiscare a autoturismului Audi A6, proprietatea numitului Nguyen Anh Tuan, folosit de către inculpatul T*** L**** S** la săvârşirea infracţiunii. Ridică măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa procurorului din 18.07.2016 emisă în dosarul nr.293/P/2016 asupra autoturismului Audi A6 cu nr. de înmatriculare 5U85487 ( primit de către S.T.P.F. C-ţa în baza dovezii seria AAA, Nr.0018633 – fila 218 dosar u.p. ) şi dispune restituirea acestuia proprietarului menţionat în declaraţia inculpatului şi în înscrisul de la fila 202 dosar u.p.. Menţine măsura sechestrului judiciar aplicată prin ordonanţa procurorului din 18.07.2016 emisă în dosarul nr.293/P/2016 asupra celorlalte bunuri ( aparat GPS şi telefoane mobile ). În baza art.112 C.p. lit.b C.p.: Confiscă în folosul statului bunurile mai sus menţionate ( aparat GPS şi telefoane mobile ) primite de către S.T.P.F. Constanţa în baza dovezii seria AAA., Nr.0021594 ( fila 219 dosar u.p. ) precum şi telefoanele mobile marca Samsung model S4 şi marca Apple ridicate la data de 11.07.207 de la inculpata D**** H*** H** şi de la suspectul NGUEN DAC PHUONG, conform procesului-verbal aflat la fila 73 dosar u.p.. În baza art.274 alin.2 C.p.p.: Dispune obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art.272 C.p.p.: Dispune avansarea sumei de 2500 lei, reprezentând onorariul traducătorului pentrui limbă vietnameză şi a cheltuielilor de transport avansate de către acesta, din fondurile M.J. către Baroul Constanţa, în favoarea dnei Hong Thi Hien, traducător autoriozat. Dispune avansarea sumei de 80 lei, reprezentând onorariul traducătorului pentru limbă engleză, din fondurile M.J. către Baroul Constanţa, în favoarea dnei Nedelcu Raluca, traducător autoriozat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9.11.2016.
Hotarare 451/2016 din 09.11.2016Înch.: A.P. la data de 09.11.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2016Înch.: Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 25.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2016