B**** M****
InculpatÎn baza art. 336 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.pr.pen., condamnă inculpatul B**** M****, la pedeapsa de 2 (doi) ani ?i 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi d) C. pen. impune condamnatului să participe la programul „drink & drive”, derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş ?i să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii (Primăria Municipiului Lugoj şi Spitalul Municipal Dr.Teodor Andrei Lugoj, judeţul Timiş) indicate de Serviciul de Probaţiune Timiş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 Aprilie 2016.
Hotarare 190/2016 din 28.04.2016