B***** A***** V***
InculpatB********* N*******
Parte vătămatăŞedinţa publică din 30 septembrie 2016 HOTĂRĂŞTE: În temeiul art.228 alin.1, 229 alin.1 litera b, alin.2 litera b Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.2 litera a, art.76 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, condamnă pe inculpatul BOSTAN ANDREI-VLAD, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. Constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea în condiţiile art.41 alin.1 Cod penal, în raport de pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1108 din 29 mai 2012 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de 13 august 2013, a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe o durată de 3 ani şi 2 luni. Revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, respectiv 9 luni şi 14 zile, în regim de detenţie. În temeiul art.43 alin.1 Cod penal, adaugă pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, respectiv 9 luni şi 14 zile, inculpatul urmând a executa în total pedeapsa de 2 (doi) ani 1 (una) lună şi 14 (paisprezece) zile închisoare, în regim de detenţie. Constată că persoana vătămată B********* N******* nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul în sumă de 3080 lei fiind recuperat în totalitate, prin restituire şi plată. În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, în care au fost incluse şi cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale. Cheltuielile privind plata onorariului de avocat oficiu rămân în sarcina statului, contravaloarea acestuia, în sumă de 260 lei, urmând a se a achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie 2016. PREŞEDINTE,
Hotarare 85/2016 din 30.09.2016Amână pronunţarea la 30.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2016În vederea citării martorului aflat în stare de detenţie la Penitenciarul Botoşani s-a dispus amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016s-a amânat cauza pentru lipsa martorilor din lucrări , urmând a fi citaţi cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 27.06.2016s-a amânat cauza pentru audierea inculpatului şi a martorilor din lucrări, aceştia urmând a fi citaţi
Incheiere de sedinta din 23.05.2016