M**** D******** S**
ReclamantA** V********* S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC Moara Dîmboviţa SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A** V********* S**. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 4305,5 lei, reprezentând contravaloare marfă cumpărată şi neachitată, precum şi la plata sumei de 344,44 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, calculate de la data scadenţei facturii fiscale nr.0015713/30.09.2016 şi până la data introducerii acţiunii, respectiv 19.12.2016. Respinge restul penalităţilor de întârziere solicitate de reclamantă, în cuantum de 2238,86 lei, ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, ce se vor calcula în continuare, de la data de 20.12.2016 şi până la plata efectivă a debitului principal. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 303,31 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru. Respinge restul cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bolintin Vale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.05.2017.
Hotarare 781/2017 din 03.05.2017Deliberând, pune în vedere reclamantei să mai depună un exemplar de pe interogatoriul care a fost deja depus şi să precizeze preten?iile, în sensul de a indica din ce se compune debitul. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017