N**** S******** V*****
ReclamantN**** I**************
ReclamantB******* S** P*** R*********** L****
PârâtE** N** E***** F****** I* B**** P*** R*********** L****
PârâtAdmite în parte cererea formulată şi precizată de reclamanţii N**** S******** V***** şi Neagu Iuliana Paulina în contradictoriu cu pârâtele Bancpost S.A. şi ERB New Europe Funding II B.V. şi în consecinţă : Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.1, art. 4.2, art. 4.3 şi art. 4.6 din contractul de credit ipotecar nr. HL7282/09.11.2006 cu privire la stabilirea dobânzii variabile în funcţie de indicele de referinţă al Băncii. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei referitoare la comisionul de acordare şi gestiune, prevăzute la art. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. HL7282/09.11.2006. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 9 din contractul de credit ipotecar nr. HL7282/09.11.2006 cu privire la declararea scaden?ei anticipate a creditului şi aprecierea drept „cazuri de culpă” a nerespectării clauzelor contractuale „de către orice persoană terţă obligată faţă de Bancă în baza contractelor accesorii la contract” (art. 9.1 teza finală) şi a nerespectării de către împrumutat a „altor obligaţii faţă de Bancă” (art. 9.3). Obligă pârâta Bancpost S.A. la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate cu titlu de dobândă în temeiul contractului de credit ipotecar nr. HL7282/09.11.2006 şi care reprezintă diferenţa între dobânda de 5,35% şi dobânda lunară percepută de Bancă, în perioada 09.11.2007 - 13.10.2010, cu dobânda legală aferentă de la data plăţii sumelor de bani şi până la data restituirii efective. Obligă pârâta Bancpost S.A. la restituirea către reclamanţi a comisionului de acordare şi gestiune în cuantum de 1.784,05 CHF, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, achitat de reclamanţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. HL7282/09.11.2006, cu dobânda legală aferentă începând cu data achitării sumei de bani şi până la data restituirii efective. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.1 şi art. 4.5 din contractul de credit nr. HL16214/24.09.2007 cu privire la posibilitatea rezervată Băncii de a modifica unilateral dobânzile şi comisioanele bancare. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei referitoare la comisionul de acordare prevăzut la art. 4.10 lit. a) din contractul de credit nr. HL16214/24.09.2007 şi a clauzei referitoare la comisionul de administrare prevăzut la art. 4.10 lit. b) din contractul de credit nr. HL16214/24.09.2007. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 9 din contractul de credit nr. HL16214/24.09.2007, cu privire la declararea scaden?ei anticipate a creditului şi aprecierea drept „cazuri de culpă” a nerespectării clauzelor contractuale „de către orice persoană terţă obligată faţă de Bancă în baza contractelor accesorii la contract” (art. 9.1 teza finală) şi a nerespectării de către împrumutat a „altor obligaţii faţă de Bancă” (art. 9.3). Obligă pârâta Bancpost S.A. la achitarea către reclamanţi a sumelor achitate cu titlu de dobândă în temeiul contractului de credit nr. HL16214/24.09.2007 şi care reprezintă diferenţa între dobânda de 5,9% şi dobânda lunară percepută de Bancă, în perioada 24.09.2008 - 11.10.2010, cu dobânda legală aferentă de la data plăţii sumelor de bani şi până la data restituirii efective. Obligă pârâta Bancpost S.A. la restituirea către reclamanţi a comisionului de acordare în cuantum de 600 CHF, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, achitat de reclamanţi în temeiul contractului de credit nr. HL16214/24.09.2007, cu dobânda legală aferentă începând cu data achitării sumei de bani şi până la data restituirii efective. Obligă pârâta Bancpost S.A. la restituirea către reclamanţi a comisionului de administrare în cuantum de 2.181,26 CHF, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, achitat de reclamanţi în temeiul contractului de credit nr. HL16214/24.09.2007, cu dobânda legală aferentă începând cu data achitării sumei de bani şi până la data restituirii efective. Respinge celelalte petite ale cererii de chemare în judecată formulate şi precizate. Obligă pârâtele la plata către reclamanţi a sumei de 6.101,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1037/2017 din 04.10.2017Amână pronunţarea la data de 04.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.09.2017Amână pronunţarea la data de 20.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2017Amână pronunţarea la data de 13.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2017Termen de judecată acordat la data de 06 septembrie 2017, ora 08,30, sala T5, pentru a se comunica către pârâta Banc Post Sa a înscrisurilor depuse de reclamant la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 21.06.2017Termen de judecată acordat la data de 21.06.2017, ora 08,30, sala T5 pentru a se depune la dosar de către reclamanţi raportul de expertiză extrajudiciară întocmit precum şi actele adiţionale din data de 24.09.2007 şi din 21.10.2011, a căror anulare o solicită reclamanţii la petitul B.5 din cererea de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 24.05.2017Termen de judecată acordat la data de 24.05.2017, ora 08,30, sala T5, în vederea citării pârâtei ERB NEW EUROPE FUNDING II B.V, la sediul acesteia din Olanda, prin demersurile reclamantei, potrivit art. 155 C.proc.civ., prin citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
Incheiere de sedinta din 29.03.2017