B******* O************
IntimatAdmite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava prin Ordonanţa de clasare din data de 19.01.2016, dată în dosarul de urmărire penală nr. 5148/P/2014. În baza art. 5491 alin. 5 lit. b) C.pr.pen., dispune confiscarea specială a armei cu aer comprimat, respectiv pistol marca ME PARA, seria 06 E 11816, calibrul 4,5 mm, aflat în prezent în camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, conform dovezii seria H nr. 0011053/29.09.2014, ridicată de la numitul BALAŢCHI OVIDIU DANIEL, faţă de care s-a dispus în dosarul de urmărire penală nr. 5148/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava soluţia clasării pentru săvârşirea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, faptă prevăzută de art. 342 alin. 6 C.pen. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.10.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 31.10.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 31.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.10.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2016Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 17.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2016