P** C******
Apelant ReclamantP** R***
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamanta P.C. împotroiva sentinţei civile nr.323/22.04.2016 pronunţată de către Judecătoria Şimleu Silvaniei pe care o schimbă în tot, în sensul că: Admite cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată de reclamanta P.C. în contradictoriu cu pârâtul P.R. şi stabileşte următorul program de vizitare a minorilor P.D.V. şi P.R.D.I. de către reclamantă: în prima şi a treia saptamana din fiecare lună, de sâmbătă orele 10 până la orele 18 şi în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri de la orele 16:00 până la orele 20:00 prin luarea minorilor la domiciliul reclamantei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.239/309/2016.Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta apelantă.Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 iunie 2016.
Hotarare 757/2016 din 16.06.2016