P**** A*******
CondamnatÎn baza art. 585 C. proc. pen, admite cererea de modificare a pedepselor formulată de petentul P**** A*******, deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 22/03.02.2016 pronunţată de Judecătoria Topliţa, definitivă prin Decizia penală nr. 520/A din 29.09.2016 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi, înlăturând sporul de 10 luni aplicat, repune în individualitatea lor cele două pedepse componente a câte 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal, cu apl. art. 38 alin. 1 Cod penal şi a art. 41 Cod penal. În baza art. 38 alin. (1) Cod penal, constată că cele două infracţiuni se află în concurs real cu infracţiunea de act sexual cu un minor pentru săvârşirea căruia petentul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 27/17.02.2016 pronunţată de Judecătoria Topliţa, definitivă prin Decizia penală nr. 541/A din 13.10.2016 a Curţii de Apel Târgu-Mureş. În baza art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit b) Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice condamnatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin (5) Cod penal, interzice condamnatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 40 alin. (3) Cod penal, deduce din pedeapsă perioada executată din data de 30.09.2016 până la zi. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 23/2016 şi nr. 29/2016 emise de Judecătoria Topliţa şi dispune emiterea unor noi forme de executare a pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre. Se menţin toate celelalte dispoziţii ale hotărârilor de condamnare. În baza art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 07.12.2016.
Hotarare 1110/2016 din 07.12.2016