T*** I*****
ReclamantD*** I*****
PârâtD*** I***** p*** c****** a***** E*** M****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T*** I***** în contradictoriu cu pârâtul D*** I*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 600 lei şi suma de 900 euro (echivalent în lei, la cursul BNR din ziua plăţii), cu titlu de împrumut, precum şi dobânda legală penalizatoare, calculată la aceste sume, de la data de 02.08.2015 şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.04.2017.
Hotarare 4129/2017 din 07.04.2017Amână pronunţarea la data de 07.04.2017; pronunţarea se va face conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2017Amână pronunţarea la data de 31.03.2017; pronunţarea se va face conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2017Amână pronunţarea la data de 17.03.2017; pronunţarea se va face conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2017Pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Pentru a da posibilitatea partilor sa ia cunostinta de inscrisurile depuse.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016Pentru indeplinirea corespunzătoare a procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 06.10.2016In vederea emiterii unei adrese catre Grefierul Sef al Judecatoriei Constanta pentru comunicarea domiciliului actual al paratului.
Incheiere de sedinta din 18.08.2016