P***** I****
InculpatS*** D**** D*** S*****
Parte civilăT** M***** B*******
Parte civilăB******* D**** D******
Parte civilăÎn temeiul art. 396 al.1, 2 C.p.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b), d) şi e) şi alin. 2 lit. b) CP, condamnă inculpatul P***** I****,la pedeapsa de: - 2(doi) ani şi 6( şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (parte vătămată SC DAFON DIKE SRL ) În temeiul art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen., , suspendă executarea pedepsei de 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare aplicată prin prezenta pe un termen de supraveghere de 3( trei) ani calculat conform art. 92 C.pen., ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 92 alin. 3 C.pen., art. 93 alin. 1 C.pen., inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Timi? sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în cadrul SC Pieţe SA Timişoara sau SC HORTICULTURA SA Timişoara, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timi?, după evaluarea persoanei condamnate . În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 91 alin. 4 C. pen pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 - 3 CP, respectiv faptul că în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, faptul că în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art.404 alin.4 lit.a C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa pronunţată durata reţinerii de 24 de ore din data de 12.01.2016 de la ora 11,50 până în data de 13.01.2016 , ora 11,20 (din care au fost deduse 30 minute) luată faţă de inculpatul P***** I**** . Ia act că partea civilă SC DAFON DIKE SRL nu mai are pretenţii civile în cauză. În temeiul art. 25 alin. 1 C.p.p. , art. 19 alin. 1 C.p.p.şi art. 23 alin. 2 şi 3 C.p.p., rap. la art. 1349, 1357- 1358 C. civ, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Tuş Marius Beniamin şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata sumei de 1350 de lei către partea civilă cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul Pârţac Ionel la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care 800 lei aferentei fazei de urmărire penală) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.09.2016.
Hotarare 2812/2016 din 23.09.2016stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 23.09.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2016amână cauza la data de 16.09.2016, în vederea citării martorului Ciontoş Ioan cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016amână cauza la data de 06.09.2016, în vederea audierii martorului Ciontoş Ioan.
Incheiere de sedinta din 12.08.2016amână cauza la data de 12.08.2016, în vederea medierii părţilor.
Incheiere de sedinta din 26.07.2016amână cauza la data de 26.07.2016 în vederea împăcării părţilor.
Incheiere de sedinta din 08.07.2016în vederea administrării probatoriului,amână cauza la data de 8.07.2016
Incheiere de sedinta din 21.06.2016Încuviinţează cererea solicitată de apărătorul ales al inculpatului. Emiterea unei adrese către partea civilă S*** D**** D*** S***** pentru a preciza dacă îşi menţine constituirea de parte civilă în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 21.06.2016, C7P, sala 278, pentru când se va cita inculpatul prin intermediul prin intermediul Biroului Supravegheri judiciare, părţile civile având termen în cunoştinţă, se vor cita martorii Ciontoş Ioan, Marinică Marius Giulian, Novac Marinela cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică din 10.06.2016.
Incheiere de sedinta din 10.06.2016Pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 27.05.2016largirea cadrului procesual prin introducerea părţii civile
Incheiere de sedinta din 13.05.2016Încuviinţează cererea formulată de av.Rauta Valeriu Amână judecarea cauzei la data de 13.05.2016
Incheiere de sedinta din 29.04.2016