P******** I***** I****
LichidatorT****** G************
PârâtAdmite cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de reclamantul P******** I***** I**** în contradictoriu cu pârâtul TODIRUŢ GABRIEL - MIHAI fost administrator al debitoarei SC DINAMIC BILIARD SRL. Obligă pârâtul în calitate de fost administrator al debitoarei SC DINAMIC BILIARD SRL să suporte din averea proprie, pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 55.131,36 lei. Executarea silită împotriva fostului administrator se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă, dacă legea nu prevede altfel. Sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2014 în temeiul tabelului definitiv de creanţe, pus la dispoziţia sa de lichidator. Executorie. Cu drept de recurs care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.09.2016.
Hotarare 553/2016 din 30.09.2016Amână pronunţarea în cauză la data de 30 septembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2016