Dosar 5267/109/2016 din 20.10.2016

refuz acordare drepturi


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5267/109/2016
Data dosar:
20.10.2016
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
refuz acordare drepturi
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C1-CAF-NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea precizată. Anulează în parte actul din 06.09.2016 al Comisiei Parlamentare (f.11), în ce priveşte poziţia 33 şi dispune reanalizarea contestaţiei de către aceeaşi comisie. Cu recurs în 15 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23 octombrie 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

    Hotarare 1637/2017 din 23.10.2017
  • Sedinta din data de 04.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C1-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Se revine cu adresă către pârât pentru a depune la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile care au stat la baza luării deciziei prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului, nr. 1399/2015, respectiv Decizia din Raportul Subcomisiei CPRD 1989 din data de 06.09.2016, poziţia nr. 33, procesul-verbal de ?edin?ă din data de 06.09.2016, procesul verbal din data de 08.11.2016 privind decizia de admitere a contestaţiei formulate de Neamu Sorin Ionel, precum şi orice alte acte pe care le deţine şi au legătură cu soluţionarea cauzei, cu avertisment de aplicare, în caz contrar, a unei amenzi judiciare, în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) din C.pr.civ. Se comunică şi pârâtului cererile de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului, depuse de către solicitanţii Petrescu Gheorghe şi Duminică Vasile, în conformitate cu disp. art. 64 alin.1 C.pr.Civ, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la admisibilitatea în principiu a acestora. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23 octombrie 2017, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă, potrivit disp. art. 229 C.pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 septembrie 2017, la Tribunalul Arge?, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

    Incheiere de sedinta din 04.09.2017
  • Sedinta din data de 19.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C1-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    În baza art. 187 alin.1, punctul 2, lit. g) Cod Procedură Civilă, aplică reprezentantului legal al pârâtului P********** R******* - C***** D********** - C****** P*********** A R*************** D** D******** 1***, Preşedinte Sefer Cristian George, cu sediul în Bucureşti, Palatul Parlamentului, str. Izvor nr.2-4, sector 5, amenda judiciară în cuantum de 500 lei. Cu drept de reexaminare privind amenda judiciară în termen de 15 zile de la comunicare. Se revine cu adresă către pârât pentru a depune la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile care au stat la baza luării deciziei prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului, nr. 1399/2015, respectiv Decizia din Raportul Subcomisiei CPRD 1989 din data de 06.09.2016, poziţia nr. 33, procesul-verbal de ?edin?ă din data de 06.09.2016, procesul verbal din data de 08.11.2016 privind decizia de admitere a contestaţiei formulate de Neamu Sorin Ionel, precum şi orice alte acte pe care le deţine şi au legătură cu soluţionarea cauzei, aducându-i-se la cunoştinţă aplicarea amenzii judiciare reprezentantului legal al comisiei parlamentare, în caz contrar, urmând să fie sancţionat din nou, cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei, în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) din Cod Procedură Civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04 septembrie 2017, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă, potrivit disp. art. 229 C.pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 iunie 2017, la Tribunalul Arge?, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2017
  • Sedinta din data de 08.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C1-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    În baza art. 187 alin.1, punctul 2, lit. g) Cod Procedură Civilă, aplică reprezentantului legal al pârâtului P********** R******* - C***** D********** - C****** P*********** A R*************** D** D******** 1***, Preşedinte Sefer Cristian George, cu sediul în Bucureşti, Palatul Parlamentului, str. Izvor nr.2-4, sector 5, amenda judiciară în cuantum de 500 lei. Cu drept de reexaminare privind amenda judiciară în termen de 15 zile de la comunicare. Se revine cu adresă către pârât pentru a depune la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile care au stat la baza luării deciziei prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului, nr. 1399/2015, respectiv Decizia din Raportul Subcomisiei CPRD 1989 din data de 06.09.2016, poziţia nr. 33, procesul-verbal de ?edin?ă din data de 06.09.2016, procesul verbal din data de 08.11.2016 privind decizia de admitere a contestaţiei formulate de Neamu Sorin Ionel, precum şi orice alte acte pe care le deţine şi au legătură cu soluţionarea cauzei, aducându-i-se la cunoştinţă aplicarea amenzii judiciare reprezentantului legal al comisiei parlamentare, în caz contrar, urmând să fie sancţionat din nou, cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei, în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) din Cod Procedură Civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19 iunie 2017, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă, potrivit disp. art. 229 C.pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 mai 2017, la Tribunalul Arge?, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2017
  • Sedinta din data de 03.04.2017 la ora 09:00

    Complet: C1-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Restituie reclamantului chitanţele seria 16454 nr. 07155 şi seria 16454 nr. 07142, care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei şi respectiv 40 lei, nedatorată, în vedere solicitării restituirii acestor sume de la organul fiscal emitent. Revine cu adresă către pârât pentru a depune la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile care au stat la baza luării deciziei prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului nr. 1399/2015, respectiv Decizia din Raportul Subcomisiei CPRD 1989 din data de 06.09.2016, poziţia nr. 33, procesul-verbal de şedinţă din data de 06.09.2016, procesul verbal din data de 08.11.216 privind decizia de admitere a contestaţie formulate de Neamu Sorin Ionel, precum şi orice alte acte pe care le deţine şi au legătură cu soluţionarea cauzei, cu avertisment de aplicare a unei amenzi judiciare reprezentantului legal al pârâtului pentru refuzul de a comunica în mod nejustificat la termenul fixat relaţiile solicitate, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin.1, punctul 2, lit. g Cod Procedură Civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08 mai 2017, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 C.pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 Aprilie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2017
  • Sedinta din data de 27.02.2017 la ora 09:00

    Complet: C1-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Se revine cu adresă către pârât pentru a depune la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile care au stat la baza luării deciziei prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului nr. 1399/2015, respectiv Decizia din Raportul Subcomisiei CPRD 1989 din data de 06.09.2016, poziţia nr. 33, procesul-verbal de ?edin?ă din data de 06.09.2016, procesul verbal din data de 08.11.216 privind decizia de admitere a contestaţiei formulate de Neamu Sorin Ionel, precum şi orice alte acte pe care le deţine şi au legătură cu soluţionarea cauzei, cu avertisment de aplicare a unei amenzi judiciare reprezentantului legal al pârâtului pentru refuzul de a comunica în mod nejustificat la termenul fixat relaţiile solicitate, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin.1, punctul 2, lit. g) Cod Procedură Civilă, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03 aprilie 2017, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă, potrivit disp. art. 229 C.pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 februarie 2017, la Tribunalul Arge?, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2017
  • Sedinta din data de 16.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C1-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Se emite adresă către pârât pentru a depune la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile care au stat la baza luării deciziei prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului nr. 1399/2015, respectiv Decizia din Raportul Subcomisiei CPRD 1989 din data de 06.09.2016, poziţia nr. 33, procesul-verbal de ?edin?ă din data de 06.09.2016, procesul verbal din data de 08.11.216 privind decizia de admitere a contestaţiei formulate de Neamu Sorin Ionel, precum şi orice alte acte pe care le deţine şi au legătură cu soluţionarea cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27 februarie 2017, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă, potrivit disp. art. 229 C.pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 ianuarie 2017, la Tribunalul Arge?, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

    Incheiere de sedinta din 16.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD