I**** M***** I****
PetentI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatC****** A***** - D*****
IntervenientRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul I**** M***** I****, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** V***** şi intervenienţii Chiriac Adrian Daniel, GENERALI ROMANIA –ASIGURARE REASIGURARE, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Romania, SC CREDEX SRL, în calitate de reprezentant al Insurance Company DallBog: Life and Health din Bulgaria, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PVSX nr. 068925 încheiat în data de 19.07.2016. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.05.2017.
Hotarare 991/2017 din 11.05.2017Amână pronunţarea la data de 11.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2017În vederea introducerii în cauză a asigurătorului acordă termen la 26.04.2017.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017În vederea introducerii în cauză şi citării interveninetului şi asiguratorilor acordă termen la 15.03.2017.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017În vederea administrării probelor acordă termen la 18.01.2017.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016