G*** A* V******* S**
DebitorB**** C********* C******** S* - S******** P******
CreditorD***************** – A************
CreditorA** M** T****** S** - Î* I*********
CreditorA** M** T****** S** - Î* I********* - P*** A*********** C****** A***** F**** - C*********** P*** C* L****** C******
CreditorDispune închiderea procedurii şi notificarea acesteia. Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune radierea debitoarei, de la ORC. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată conform art.402 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 31.10.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 944/2019 din 31.10.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 31.10.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.10.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019Judecătorul sindic, în conformitate cu disp. art. 59 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să întocmească următoarele acte, conform atribuţiilor stabilite de art. 58 şi art. 64 din lege: - raportul lunar de activitate - soluţionarea dosarelor asociate cauzei - să formuleze eventuale cereri în procedură Fixează : - termen administrativ de control la data de : 7 noiembrie 2019 Actele vor fi publicate prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, conform disp.art. 42 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, urmând ca dovezile a fi depuse la dosarul cauzei.
Rezolutie din 23.05.2019Judecătorul sindic, în conformitate cu disp. art. 59 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să întocmească următoarele acte, conform atribuţiilor stabilite de art. 58 şi art. 64 din lege: - raportul lunar de activitate - soluţionarea dosarelor asociate cauzei - să formuleze eventuale cereri în procedură Fixează : - termen administrativ de control la data de : 23 mai 2019 Actele vor fi publicate prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, conform disp.art. 42 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, urmând ca dovezile a fi depuse la dosarul cauzei.
Rezolutie din 31.01.2019Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă termen administrativ de control la data de 31.01.2019, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună rapoarte de activitate lunare şi să formuleze eventuale cereri în procedură. Cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.09.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 27.09.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.06.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018Dispune trecerea la procedura falimentului a debitoarei şi constată dizolvată societatea. Ridică debitoarei dreptul de a-şi administra activitatea. Numeşte lichidator judiciar pe Enoiu Nicolae, cu sediul în Câmpulung, str.Negru Vodă, nr.131, judeţul Argeş, cu un onorariu fix lunar de 1000 lei şi 10% din vânzări. Lichidatorul va notifica trecerea la procedura falimentului. Notificarea va cuprinde : - termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă: 07.05.2018 - termenul de întocmire a tabelului preliminar suplimentar al creanţelor: 07.06.2018 - termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat al creanţelor: 21.06.2018. - termenul de depunere a contestaţiilor şi de soluţionarea a acestora : 14.06.2018 Termen : 07.06.2018. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.03.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 258/2018 din 22.03.2018Amână pronunţarea la data de 22.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2018Admite cererea administratorului judiciar şi acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea notificării creditorilor cu propunerea de trecere la faliment a debitoarei. Amână judecarea cauzei la 15.03.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.02.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea derulării în continuare a Planului de reorganizare al debitoarei. Amână judecarea cauzei la 15.02.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.10.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea derulării în continuare a Planului de reorganizare al debitoarei. Amână judecarea cauzei la 26.10.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.05.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.05.2017Confirmă Planul de reorganizare a debitoarei G*** A* V******* S** Acordă debitoarei G*** A* V******* S** dreptul de a-şi administra activitatea sub supravegherea administratorului judiciar Enoiu Nicolae. Termen : 11.05.2017. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.02.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 92/2017 din 09.02.2017amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2017Amână pronunţarea la data de 02.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2017Amână pronunţarea la data de 26.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2017, având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 15.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş prin care s-a adoptat Memorandumul privind Justiţia, însuşirea memoriului întocmit de AFJR, UNJR, AMR, APR, privind sesizarea Avocatului Poporului, adoptarea unei forme de protest public, în perioada 19 septembrie – 30 septembrie 2016, constând în soluţionarea numai a cauzelor cu caracter urgent şi întocmirea procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, conform comunicatului dat publicităţii. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 septembrie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea întocmirii şi depunerii la dosar a unui Plan de reorganizare al debitoarei. Amână judecarea cauzei la 29 septembrie 2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 mai 2016, la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 26.05.2016Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea întocmirii Tabel preliminar al creanţelor, cu depunerea dovezii de publicare a acestuia în BPI , a dovezii de publicare în BPI a Raportului cauzal, a procesului-verbal de inventariere a bunurilor debitoarei şi a Tabelului definitiv al creanţelor. Amână judecarea cauzei la 26 mai 2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 martie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016În temeiul art.71 alin. 1 teza a I-a din legea nr. 85/2014: Deschide procedura generală de insolvenţă împotriva G*** A* V******* S**,. În temeiul art.73 cu referire la art.45 alin.1 lit.d şi art.57 alin.1 din lege, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe Enoiu Nicolae, cu sediul în Câmpulung, str.Negru Vodă, nr.131, judeţul Argeş, cu un onorariu lunar de 1.000 lei, fără TVA, plătit din averea debitorului. În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art.37 alin.4 din OUG nr.86/2006, pe baza unui buget previzionat. Menţine debitorului dreptul de administrare. În temeiul art.902 alin.2 pct.16 Cod civil : Dispune notarea în cartea funciară a deschiderii procedurii de insolvenţă. În temeiul art.76 din Legea nr.85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75. Pune în vedere debitorului prevederile art. 82 şi art. 84 din lege: Pune în vedere debitorului şi administratorului judiciar provizoriu prevederile art. 83. Administratorul judiciar provizoriu va efectua, conform art.101 din Legea nr.85/2014, inventarierea bunurilor debitorului. Pune în vedere administratorului judiciar provizoriu prevederile art. 101 alin. 2 din lege. Administratorul judiciar provizoriu va întocmi, până la data de 17.03.2016, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, conform art.92 alin.1 din lege. În temeiul art.73 cu referire la art.99 din lege : Dispune administratorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art.100 din lege notificarea va cuprinde: - termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii – 10 zile de la primirea notificării; - termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţă: - 11.04.2016; declaraţiile de creanţe se vor timbra cu 200 lei, sub sancţiunea anulării; - termenul limită de verificare a creanţelor şi întocmire a tabelului preliminar de creanţe: 02.05.2016; Tabelul preliminar va fi publicat în B.P.I.; - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în B.P.I..; - termenul de soluţionare a contestaţiilor – 26.05.2016 şi de întocmire a tabelului definitiv de creanţe - 09.06.2016. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 09.05.2016. Administratorul judiciar provizoriu va întocmi până la data de 31.03.2016 raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitorului în stare de insolvenţă, conform art.97 alin.1 din lege. Stabileşte termen de judecată la data de 17.03.2016 . Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicarea în B.P.I.. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 februarie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Amână pronunţarea la data de 25.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2016