C********* E****** C******
InculpatÎn baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 modif., cu referire la art.396 alin.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul C********* E****** C******, în prezent aflat în stare de arest la Penitenciarul Colibaşi, cu antecedente penale, la pedeapsa principală de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi totodată interzice exercitarea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b din C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art.65 alin.1 C.penal interzice inculpatului C********* E****** C******,drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit.a şi b din C.pen., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 rap. la art.83 alin.1 C.penal 1969 ,revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni , aplicată prin S.P nr.30/29.01.2014 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, definitivă prin Decizia penală nr.175/A/31.03.2014 a Curţii de Apel Piteşti şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 modif., stabilită în prezenta cauză, inculpatul C********* E****** C******, urmând să execute în final,pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie în condiţiile art.60 Cpenal şi totodată interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b din C.penal,pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară. În temeiul art.65 alin.1 C.penal interzice inculpatului C********* E****** C******, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 72 alin.1 C.penal., deduce din pedeapsa principală, durata reţinerii şi arestării preventive, din data de 02.08.2016, la zi. În temeiul art.399 alin.1 şi 4 C.pr.pen, menţine măsura arestului preventiv dispusă prin încheierea de şedinţă nr.106/03.08.2016, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş în dosarul nr.3884/109/2016, prelungită prin încheierile nr.118/30.08.2016( dos.nr.4157/109/2016) şi nr.145/29.09.2016( dos. nr.4674/109/2016), faţă de inculpatul C********* E****** C******. În temeiul art.112 alin.1 lit.f C.penal rap. la art.16 din Legea 143/2000, modif.,dispune confiscarea a 25 de plante de cannabis cu masa netă de 10,43 gr., rămase după efectuarea analizelor, depuse la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO, conform dovezii seria H nr.0204898/22.09.2016. În temeiul art.112 alin.1 lit.b C.penal rap. la art.16 din Legea 143/2000, modif.,dispune confiscarea a unui număr de 22 de recipiente de plastic, sub formă de ghivece şi găleţi,aparţinând inculpatului, în care au fost cultivate cele 32 de plante de cannabis. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.12.2016.
Hotarare 774/2016 din 16.12.2016Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.12.2016, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2016