C******** I****
ReclamantB**** M****
PârâtAdmite cererea precizată, de pronunţare a unei hotărâri de expedient. În temeiul art. 438-440 Cod procedură civilă, ia act de tranzacţia încheiată la data de 29.10.2019, care va constitui dispozitivul hotărârii şi consfinţeşte învoiala părţilor. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi 05.11.2019.
Hotarare 6581/2019 din 05.11.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 05.11.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi 29.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2019Încuviinţează cererea apărătorului reclamantei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Pune în vedere părţilor să depună în scris la dosar eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la 29.10.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Revine cu adresă către expert pentru a depune la dosar raportul de expertiză sub sanc?iunea prev. de art.187 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 24.09.2019. Cu drept de apel dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Revine cu adresă către Ocolului Silvic Cotmeana în vederea depunerii relaţiilor solicitate de instanţă. Revine cu adresă către expertul Oprea Daniel, în vederea efectuării propunerilor de lotizare, ţinând cont de cota de 1 ce i se cuvine fiecărei părţi, în raport de terenurile ce au făcut obiectul raportului de expertiză înaintat instanţei, activitate pe care o va efectua cu citarea părţilor Amână judecarea cauzei la 11.06.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2019
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Dispune revenirea cu adresă către expert pentru a depune la dosar completarea raportului de expertiză, privind lotizarea. Dispune revenirea cu adresă către OCPI Argeş, conform filei 29 dosar, pentru a preciza dacă există întocmit plan parcelar pentru imobilele respective cu descrierea în mod clar care sunt imobilele, cu indicarea proceselor verbale. Dispune emiterea unei adrese către Ocolul Silvic Cotmeana, pentru a preciza dacă pentru suprafeţele de teren forestier solicitate la masa de partaj există planuri parcelare, respectiv dacă au fost efectuate lucrări de cadastru în caz afirmativ să se precizeze dacă se poate efectua o explicaţie certă a acestor suprafeţe de teren. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 16.04.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2019.
Incheiere de sedinta din 05.03.2019Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C 2-4 prin Hotărârea 5/01.02.2019 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Piteşti, prezenta cauză a fost repartizată ciclic completului C2-3, care a stabilit termen de judecată la data de 05.03.2019. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 12.02.2019.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019Instanta ia act că părţile nu formulează obiectiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză. Emite adresă către OCPI Argeş pentru a comunica dacă pentru terenurile cuprinse in raportul de expertiză tehnica judiciară, respectiv: suprafaţa de 2022 mp teren forestier conform procesului verbal depunere in posesie nr.5/12/21.01.2016; suprafaţa de 1728 mp teren forestier conform procesului verbal depunere in posesie nr.5/13/21.01.2016 ; suprafaţa de 1800 mp teren forestier conform procesului verbal depunere in posesie nr.5/14/21.01.2014; suprafaţa de 4701 mp teren forestier conform procesului verbal depunere in posesie nr.2/64/06.03.2012; suprafaţa de 5000 mp teren forestier conform procesului verbal depunere in posesie nr.529/19.08.2003, suprafaţa de 234 mp teren forestier conform procesului verbal depunere in posesie nr.233/211/23.10.2006; suprafaţa de 4515 mp teren forestier conform procesului verbal depunere in posesie nr.233/211/23.10.2006; suprafaţa de 250 mp teren forestier conform certificatului de moştenitor nr.2052/20.11.1989, exista plan parcelar urmând să depună dovezi in acest sens. Revine cu adresa catre expert Oprea Daniel cu menţiunea de a efectua si propunerile de lotizare aşa cum instanţa a dispus la termenul când a fost încuviinţată proba cu expertiză, urmând sa aibă în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei si precizările solicitate către OCPI. Proroga discutarea cererii de majorare formulată de expertul desemnat in cauza până la termenul la care lucrarea va fi depusă complet . Amână judecarea cauzei la 12.02.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2019
Incheiere de sedinta din 08.01.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul reclamantei pentru a lua cunoştinţă de concluziile raportului de expertiză. Prorogă discuţiile privind cererea de majorare a onorariului provizoriu de expertiză formulată de către expertul desemnat la termenul ce se acordă. Amână judecarea cauzei la data de 08.01.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Amână cauza şi revine cu adresă către expertul desemnat pentru a efectua lucrarea cu obiectivele încuviinţate de instanţă, până la termenul următor, cu menţiunea de a studia situaţia centralizată a planurilor parcelare depuse la dosar la acest termen, cu avertisment de amendă. Totodată, aplică domnului expert O. D., cu adresa în ...., având CNP ...., o amendă judiciară în cuantum de 300 de lei. Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2018. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare de către domnul expert, cu privire la amendă, sens în care i se comunică încheierea de la acest termen. Cu cale de atac odată cu fondul cu privire la celelalte dispoziţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 06.11.2018Pune în vedere domnului expert să efectueze lucrarea până la termenul ce va fi acordat, sub avertisment de amendă. Pune în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei planul parcelar solicitat de către domnul expert pentru a putea fi efectuată lucrarea. Amână judecarea cauzei la data de 06.11.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Amână cauza şi revine cu adresă către expertul desemnat în vederea întocmirii raportului de expertiză şi depunerii lui la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat în suficiente exemplare pentru comunicare. Totodată, aplică domnului expert O. D., cu adresa în ...., având CNP ...., o amendă judiciară în cuantum de 300 de lei. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare de către domnul expert, cu privire la amendă, sens în care i se comunică o copie a încheierii de la acest termen de judecată. Cu cale de atac odată cu fondul cu privire la celelalte dispoziţii. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Amână cauza şi revine cu adresă către expertul desemnat în vederea întocmirii lucrării cu obiectivele încuviinţate, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul reclamantei. Amână cauza şi revine cu adresă către expertul desemnat în vederea întocmirii lucrării, cu obiectivele încuviinţate, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 15.05.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 03.04.2018Amâna cauza şi acordă un nou termen de judecată, urmând a se reveni cu adresă către expertul desemnat în vederea întocmirii lucrării cu obiectivele încuviinţate, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 03.04.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2018.
Incheiere de sedinta din 06.03.2018Faţă de lipsa raportului de expertiză la acest termen de judecată, amâna cauza şi acordă un nou termen de judecată. Se revine cu adresă către expertul desemnat pentru a efectua lucrarea până la termenul ce va fi acordat, sub sancţiunea amenzii judiciare. Totodată, având în vedere adresa înaintată de către expertul desemnat, se încunoştinţează expertul cu privire la faptul că are obligaţia să obţină planurile parcelare pentru pădurile ce urmează a fi identificate, de la Primăria Vedea. Amână judecarea cauzei la data de 06.03.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C 2-5M prin Hotărârea 2/10.01.2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Piteşti, prezenta cauză a fost repartizată ciclic completului C 2-4, care a stabilit termen de judecată la data de 06.02.2018, ora 12.00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, dl. Oprea Daniel, în vederea întocmirii raportului de expertiză şi depunerii lui la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, însoţit de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării de specialitate. Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2018, Complet C 2-5 M, Sala 1, Ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Admite cererea de înlocuire expert formulată în cauză de către doamna expert Stănculeanu Elena Camelia. Desemnează expert, prin tragere la sorţi, de pe lista comunicată de către Biroul Local pentru Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, în specializarea topografie, pe dl. expert Oprea Daniel. Emite adresă către expertul desemnat, Oprea Daniel, în vederea întocmirii raportului de expertiză şi depunerii lui la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, însoţit de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării de specialitate, cu menţiunea de a preciza dacă poate efectua lucrarea în sistem STEREO 1970. Emite adresă către Biroul Local pentru Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii expertului în cauză şi dispunerii transferului de onorariu din contul expertului Stănculeanu Elena Camelia în contul expertului Oprea Daniel precum şi pentru a preciza dacă acest expert poate efectua lucrările în sistem STEREO 1970. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2017, Complet C 2-5 M, Sala 1, Ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.09.2017Amână judecarea cauzei la data de 19.09.2017, Complet C 2-5 M, Sala 1, Ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Revine cu adresă către expertul cauzei, cu avertisment de amendă, pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 12.06.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 08.05.2017Încuviinţează cererea de înlocuire în cauză a dlui expert Mandu Gheorghe. Numeşte expert, prin tragere la sorţi, în numele dnei expert Stănculeanu Elena Camelia. Emite adresă către noul expert desemnat în cauză, în vederea întocmirii raportului de expertiză şi depunerii lui la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, însoţit de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării de specialitate. Expertul va răspunde obiectivelor deja fixate la termenele de judecată anterioare. Emite adresă către Biroul Local pentru Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii noului expert precum şi a dispunerii transferului de onorariu din contul dlui expert Mandu Gheorghe în numele dnei expert Stănculeanu Elena Camelia. Amână judecarea cauzei la data de 08.05.2017, Complet C 1-1, sala 3, ora 8:30 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 10.04.2017Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, dl. Mandu Gheorghe, în vederea întocmirii raportului de expertiză şi depunerii lui la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, însoţit de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării de specialitate. Amână judecarea cauzei la data de 10.04.2017, Complet C 1-1, sala 3, ora 8:30 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 06.02.2017Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiza tehnică de specialitate în cuantum de 1.200 de lei în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu pentru expertiză, în termen de 5 zile de la încuviinţare conform disp. art. 331 alin. 3 Cod de procedură civilă, sub sancţiunea suspendării cauzei. Numeşte expert, potrivit disp. art. 331 alin. 1 Cod de procedură civilă, prin tragere la sorţi, pe expertul Mandu Gheorghe, în specialitatea topografie. Stabileşte ca expertul să răspundă următoarelor obiective ale expertizei: 1. să identifice şi să caracterizeze suprafaţa de teren de 2022 mp teren forestier conform procesului verbal de punere în posesie nr. 5/12/21.01.2016; 2. să identifice şi să caracterizeze suprafaţa de 1728 mp teren forestier conform procesului verbal de punere în posesie nr. 5/13/21.01.2016; 3. să identifice şi să caracterizeze suprafaţa de 1800 mp teren forestier conform procesului verbal de punere în posesie nr. 5/14/21.01.2014; 4. să identifice şi să caracterizeze suprafaţa de 4701 mp teren forestier conform procesului verbal de punere în posesie nr. 2/64/06.03.2012; 5. să identifice şi să caracterizeze suprafaţa de 5000 mp teren forestier conform procesului verbal de punere în posesie nr. 29/19.08.2003, 6. să identifice şi să caracterizeze suprafaţa de 234 mp teren forestier conform procesului verbal de punere în posesie nr. 233/221/23.10.2006; 7. să identifice şi să caracterizeze suprafaţa de 4515 mp teren forestier conform procesului verbal de punere în posesie nr. 233/221/13.10.2006; 8. să identifice şi să caracterizeze suprafaţa de teren de 250 mp situat în comuna Vedea, sat Fata, judeţul Argeş cu vecinătăţile: E – Pădure, N şi V – teren CAP, S – drum conform certificatului de moştenitor nr. 2052/20.11.1989 emis de către Notariatul Judeţean de Stat Argeş. Emite adresă către expertul desemnat Mandu Gheorhge, după achitarea onorariului de către reclamantă, în vederea întocmirii raportului de expertiză şi depunerii lui la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată acordat în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte. Emite adresă către Biroul Local pentru Expertize în vederea înştiinţării numirii expertului în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 06.02.2017, Complet C 1-1, sala 3, ora 8:30 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.11.2016Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2016, Complet C 1-1, sala 3, ora 8:30. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016