T*** M***** E****
RecurentO**** T*** V****
Intimat PârâtN***** F******
Intimat PârâtG**** I***
Intimat PârâtG**** F***** A L** G******
Intimat PârâtRespinge recursul declarat de reclamanta T.M.E. împotriva deciziei civile nr. 20/A/ din 20.01.2016 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. 5363/182/2008, pe care o menţine. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 11.05.2016.
Hotarare 181/2016 din 11.05.2016Pentru comunicarea încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar şi pentru a se da recurentei posibilitatea de a uza de calea de atac a reeexaminării împotriva acestei încheieri.
Incheiere de sedinta din 23.03.2016Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta recurentă T.M.E., având ca obiect scutirea, reducerea şi/sau eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 2.439,33 lei, aferentă recursului obiect al dosarului civil nr. 5363/182/2008 al Curţii de Apel Cluj. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 martie 2016.
Incheiere de sedinta din 23.03.2016