B**** S******
InculpatS* A********* G***** S** P*** G***** S*****
Parte civilăÎn temeiul prevederilor art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată că Judecătoria Tg-Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În temeiul prevederilor art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ce priveşte dosarul penal nr. 7001/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care s-a emis Rechizitoriul din data de 03.05.2016 privind pe inculpatul B**** S******, în prezent deţinut în Penitenciarul Tg. Mureş, , trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, faptă prev. şi ped. de art. 253 al. 1 cu aplic art.41 al. 1 din Codul Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind inculpatul B**** S******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01 iulie 2016.
Incheierefinalacamerapreliminara355/2016 din 01.07.2016