O****** R********** C*********
ReclamantS* G****** C******** S**
PârâtAdmite cererea având ca obiect „dizolvare societate” formulată de reclamantul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI – OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA în contradictoriu cu pârâta Societatea GUBISON CONSTRUCT SRL. dizolvarea pârâtei Societatea GUBISON CONSTRUCT SRL. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de dizolvare şi efectuarea formalităţilor de comunicare şi publicitate a prezentei hotărâri în condiţiile art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. Dispune publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României – partea a IV-a. Dispune comunicarea prezentei hotărâri către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României – partea a IV-a, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 ianuarie 2017.
Hotarare 35/2017 din 26.01.2017