R**** I****
ContestatorP******* C********* - S******** T*** Ş* I*******
IntimatAdmite excepţia netimbrării. Anulează contestaţia la executare. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.05.2017.
Hotarare 5127/2017 din 05.05.2017Amână judecarea cauzei la data de 31.03.2017 completul 5-6 sala nr.1, vineri, orele 11.00 pentru a se verifica data la care rămâne definitivă încheierea prin care s-a respins cererea contestatorului de acordare a ajutorului public judiciar. Menţine obligaţiile stabilite în sarcina contestatorului şi îi pune în vedere acestuia, prin citaţie, să depună la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 139,4 lei , sub sancţiunea prev.de lege. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2017
Incheiere de sedinta din 31.03.2017Amână judecarea cauzei la data de 31.03.2017 completul 5-6 sala nr.1, vineri, orele 11.00 în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar. Dispune formarea unui dosar asociat având ca obiect cerere de ajutor public judiciar cu termen de judecată la data de 24.03.2017 pentru când se va cita petentul contestator cu menţiunea de a depune la dosar înscrisuri doveditoare ale veniturilor sale şi ale familiei sale, pe ultimele 2 luni, anterioare formulării cererii, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată, pe care le efectuează lunar, astfel cum prevede art. 5 şi 8 din OUG 51/2008, să depună declaraţie pe propria răspundere, în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în caz afirmativ, să precizeze în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor, precum şi o adeverinţă eliberată de A.F.P. Piteşti din care să rezulte dacă realizează venituri din activităţi independente sau cedarea folosinţei bunurilor, potrivit art. 9 din O.U.G. 51/2008. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.03.2017În temeiul disp. art.411 alin.(1) pct.2 Cod proc. civ. suspendă judecata cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.08.2016.
Incheiere suspendare din 09.08.2016