O****** V******* D****
InculpatC****** M****
InculpatT***** E****
Parte civilăC****** I****
Parte responsabilă civilmenteC****** L**** L**********
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art 362 Cod procedură penală, art 208 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luata faţă de inculpatul C****** M**** de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, prin Ordonanţa 7760/P/2015. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de Poliţie conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 al 2 lit. a, d, f, j Cod procedură penală, obligă inculpatul: să nu depăşească limita teritorială a judeţului Brăila; să nu se apropie de persoana vătămată T***** E****, de martorii Chirilă Daniela Adelina, Olteanu Marius Mădălin, Pîtea Florin, Pîtea Alexandra Nicoleta şi de suspectul /inculpatul O****** V******* D**** şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nici o cale; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să poarte arme. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Admite cererea inculpatului C****** M**** de a participa la finala pe ţară a Campionatului Naţional de Juniori ce se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 24-26.02.2017
din 25.01.2017