C***** C****** G******
InculpatR****** F***** I***
InculpatP**** N******
InculpatP**** G*******
InculpatP** V*******
Parte vătămatăRespinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpaţii P. N. şi P. G. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin.2 C.proc.pen. în infracţiunea de încăierare, prevăzută de art.198 alin.1 C.proc.pen. În temeiul art. 5 C.pen. stabileşte ca fiind lege penală mai favorabilă C.pen. din 1968 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. N.. În baza art. 181 alin.1 C.pen. din 1968 cu apl. art.5 C.pen., condamnă pe inculpatul P. N., cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea corporală. În temeiul articolului 71 alin. 2 C.pen. din 1968 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la articolul 64 lit. a teza a II-a şi b C.pen. din 1968, începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În temeiul art. 81 şi 82 C. pen din 1968. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 83 C. pen. din 1968 şi a art. 84 C.pen. din 1968 instanţa atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, până la expirarea termenului de încercare, atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1968 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 5 C.pen. stabileşte ca fiind lege penală mai favorabilă C.pen. din 1968 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. G.. În baza art. 181 alin.1 C.pen. din 1968 cu apl. art.5 C.pen., condamnă pe inculpatul P. G., cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea corporală. În temeiul articolului 71 alin. 2 C.pen. din 1968 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la articolul 64 lit. a teza a II-a şi b C.pen. din 1968, începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În temeiul art. 81 şi 82 C. pen din 1968. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 83 C. pen. din 1968 şi a art. 84 C.pen. din 1968 instanţa atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, până la expirarea termenului de încercare, atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1968 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 397 alin.1 C.proc.pen. rap. la art. 19 alin. 1 şi 5 C.proc.pen., art. 25 alin.1 C.proc.pen. şi la art. 1357 C.civ., 1349 alin.1 şi 2 C.civ. şi art. 1382 C.civ. admite în parte ac?iunea civilă formulată de către persoana vătămată – parte civilă P. V., şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata în favoarea acesteia a sumei de 9.000 lei, reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin.1 şi alin.2 C.proc.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.05.2017.
Hotarare 1335/2017 din 30.05.2017Amână pronunţarea la data de 30.05.2017, camera 64, ora 15,00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.05.2017Amână pronunţarea la data de 29.05.2017, camera 64, ora 14,00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2017Amână pronunţarea la data de 22.05.2017, camera 64, ora 14,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2017În vederea emiterii unor mandate de aducere pe numele inculpaţilor şi a revenirii cu adresă la Serviciul Medico Legal Satu Mare în vederea efectuării raportului de expertiză, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare.
Incheiere de sedinta din 28.04.2017În vederea efectuării expertizei medico -legale şi a emiterii unui mandat de aducere pe numele martorului S.E.C. Dispune disjungerea cauzei cu privire la inculpaţii C.C.G. şi R.F.I.
Incheiere de sedinta din 31.03.2017În vederea emiterii unor mandate de aducere pe numele martorilor lipsă, a depunerii obiectivelor la expertiză, a efectuării de verificări în baza de date DEPABD cu privire la domiciliile actuale ale martorilor, a efectuării unei note telefonice cu martorul P.B.I. şi a solicitării fişelor de cazier actualizate a inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017În vederea prezentării inculpatului C.C.G, a reaudierii inculupatului R.F.I., a emiterii unor mandate de aducere pe numele martorilor lipsă şi a audierii martorului B.C.M.
Incheiere de sedinta din 06.03.2017În vederea emiterii unor mandate de aducere pe numele inculpaţilor şi a citării martorilor N.E., G.L.M., P.R.A., B.L.M., B.C.M., P.B. S.E.C.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017În vederea realizării unei împăcări între părţi şi a lămuririi situaţiei juridice a reprezentării convenţionale a persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 20.01.2017În vederea realizării unei împăcări între părţi.
Incheiere de sedinta din 25.11.2016În vederea solicitării fişei de cazier a inculpatului R.F.I. şi a repetării procedurii de citare cu partea civilă cu menţiunea de a preciza dacă îşi menţine constituirea de parte civilă precum şi întocmirii unei note telefonice cu aceasta.
Incheiere de sedinta din 28.10.2016În temeiul art.68 alin.6 raportat la art. 64 alin.3 CPP, admite cererea de abţinere formulată şi dispune retragerea d-nei judecător Cojocariu Dana de la soluţionarea dosarului nr. 5380/296/2016. În baza art. 110 din Hotărârea nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti al Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, dispune trimiterea dosarului la Registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie a cauzei.
Incheiere abtinere din 24.06.2016