Dosar 538/62/2016 din 04.02.2016

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 538/62/2016
Data dosar:
04.02.2016
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.04.2018 la ora 12:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Fond

    În temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC PAULANER SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului . În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei regionale sau, după caz, administraţiei judeţene a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Aceasta va fi notificată şi tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Onorariul lichidatorului judiciar CII FLOROI GHEORGHE în suma de 500 lei şi 47, 31 lei cheltuieli de procedură vor fi plătite din fondul de lichidare constituit potrivit art.39 alin. 4 din lege. Onorariul administratorului judiciar CENŢU SPRL în suma de 2000 lei va fi plătit din fondul de lichidare constituit potrivit art.39 alin. 4 din lege. Autorizează creditorii să procedeze la punerea în executare a sentinţei civile nr. 1411/29.11.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 538/62/2016/a1. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.04.2018

    Hotarare 537/2018 din 12.04.2018
  • Sedinta din data de 11.04.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână pronunţarea

    Din lipsa timpului necesar deliberării, amână pronunţarea în cauză la data de 12.04.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2018
  • Sedinta din data de 07.02.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru a rămâne definitivă sentinţa pronunţată asupra acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 11.04.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2018
  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului şi îndeplinirea atribuţiilor de către lichidatorul judiciar, respectiv comunicarea şi publicarea raportului final de activitate, stabileşte termen la data de 07.02.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2017
  • Sedinta din data de 21.06.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Admite cererea lichidatorului CII Floroi Gheorghe şi în consecinţă Aprobă avansarea sumei de 1.500 lei, reprezentând avans onorariu, din fondul de lichidare constituit la nivelul UNPIR. Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 08.11.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 21.06.2017
  • Sedinta din data de 05.04.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea şi publicarea raportului final de activitate în BPI, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la acest raport şi pentru soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 592/62/2016/a1, acordă termen la data de 21.06.2017, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 05.04.2017
  • Sedinta din data de 01.03.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru a se verifica precizarea de creanţă formulată de creditoarea AJFP Braşov şi cererea de repunere în termenul de înscriere la masa credală formulată de SC Comprest SA, luarea măsurilor ce se impun, precum şi pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final de activitate, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la acest raport şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen la data de 05.04.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2016 la ora 09:00

    Complet: CI7 (sala T2)
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Colegiului Conducere nr.18/01.11.2016, înaintează dosarul Preşedintelui Secţiei a II a Civilă în vederea repartizării ciclice.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2016
  • Sedinta din data de 19.10.2016 la ora 09:00

    Complet: CI7 (sala T2)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de administratorul judiciar CII Floroi Gheorghe. Constată că debitoarea SC PAULANER SRL se află în stare de insolvenţă şi în situaţia prevăzută de art. 145 lit. D din Legea nr. 85/2014. În baza art. 145 al. 1 lit. D din Legea nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC PAULANER SRL. Confirmă în calitate de lichidator judiciar pe CII Floroi Gheorghe, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din legea 85/2014, cu o retribuţie de 250 lei/lună+TVA şi onorariu de succes de 0,0%+TVA din sumele obţinute din valorificarea bunurilor. În baza art. 147 din Legea nr. 85/2014, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art. 99 alin 3 din Legea nr. 85/2014, notificarea se va realiza conform Codului de Procedură Civilă şi se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. În baza art. 147 al. 2 ?i art. 100 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe de creditori în termen de 10 zile de la primirea notificării lichidatorului judiciar. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, înregistrarea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la data de 23.11.2016. Fixează termenul limită pentru întocmirea, înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 09.12.2016. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la data de 07.12.2016. Lichidatorul judiciar va respecta dispoziţiile art. 64 şi următoarele din Legea 85/2014. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Stabileşte termen de judecată la 07.12.2016. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bra?ov. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19.10.2016.

    Hotarare intermediara 1253/2016 din 19.10.2016
  • Sedinta din data de 21.09.2016 la ora 12:00

    Complet: CI7-MA
  • Termen intermediar

    TERMEN DE CONTROL - Verificand in temeiul art 59 alin 3 din legea 85/2014 activitatile indeplinite de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar se constata urmatoarele: -S-a depus raport; Acorda termen de judecata la data de 19.10.2016 pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului

    Rezolutie din 21.09.2016
  • Sedinta din data de 03.08.2016 la ora 09:00

    Complet: CI7-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulata de creditoarea AJFP Brasov si, in consecinta: Confirma in calitate de administrator judiciar al debitoarei SC Paulaner SRL pe administratorul judiciar CII Floroi Gheorghe cu un onorariu lunar ( exclusiv TVA) de 250 lei. Dispune incetarea atributiilor administratorului judiciar provizoriu Centu SPRL. Cu apel in 7 zile de la comunicare.Cererea se va depune la Tribunalul Brasov. Pronuntata in sedinta publica din 3.08.2016.

    Incheiere de sedinta din 03.08.2016
  • Sedinta din data de 13.04.2016 la ora 09:00

    Complet: CI7 (sala T2)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea creditorului OTP BANK ROMÂNIA SA şi, în consecinţă: În temeiul art. 72 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitorului SC PAULANER SRL În temeiul art. 73 rap. la art. 45 lit. d) teza a II- a din Legea 85/2014, Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe CENŢU SPRL cu sediul în Brasov str. Olarilor nr. 16, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu de 3000 lei/lună. În temeiul art. 99 din Legea 85/2014, Dispune ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii: debitorului, creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor potrivit art. 74 şi Oficiului Registrului Comerţului în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art. 99 alin. 3 notificarea se va realiza potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă şi se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI. În temeiul art. 100 din lege: Fixează termenul limită de înregistrare a cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 27.05.2016. Fixează termenul pentru verificarea creanţelor, de întocmire şi de publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 16.06.2016. Contestaţiile la tabelul preliminar trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în B.P.I. Sub sancţiunea anulării, contestaţia va fi însoţită de dovada, în original, a achitării taxei judiciare de timbru de 200 lei, precum şi de toate înscrisurile pe care partea înţelege să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, cu arătarea oricăror altor probe care se solicită, cu excepţia celor care nu se află în posesia părţii sau care nu sunt cunoscute la momentul formulării contestaţiei. Partea care formulează contestaţia este obligată să trimită, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestaţiei şi al documentelor ce o însoţesc administratorului judiciar, creditorului a cărui creanţă o contesta (dacă este cazul), precum şi administratorului special, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 187 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă. Întâmpinarea se depune în termen de 10 zile de la comunicarea contestaţiei şi a documentelor care o însoţesc. Partea care formulează întâmpinarea este obligată, sub sancţiunea decăderii de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, să comunice un exemplar al întâmpinării, cu confirmare de primire, contestatorului, administratorului judiciar şi administratorului special, după caz. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului creanţelor la 11.07.2016. În cazul în care s-au formulat contestaţii împotriva tabelului preliminar, părţile (contestatorul, intimatul, administratorul judiciar şi administratorul special) sunt obligate să depună la dosar, până la termenul de definitivare a tabelului creanţelor, dovada îndeplinirii obligaţiilor de trimitere, cu confirmare de primire, a contestaţiilor şi întâmpinărilor, către părţile adverse. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 21.06.2016 la sediul pe care administratorul judiciar îl va comunica din timp creditorilor şi convoacă creditorii debitoarei, şedinţă care va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia, conform art. 57 alin. 2 teza finală din Legea 85/2014. În temeiul art. 76 din Legea 85/2014, se dispune comunicarea sentinţei de deschidere către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie îşi are sediul debitorul şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 39 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din România din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. În temeiul art. 58 alin.1 lit. a) din Legea nr. 85/2014, pune în vedere administratorului judiciar să examineze situaţia economică a debitorului şi actele depuse potrivit art. 67 şi să întocmească un raport prin care să propună fie intrarea în procedură simplificată fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale, raport care să fie depus la dosarul cauzei până la data de 3.05.2016. Pune în vedere administratorului judiciar ca, în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii, să efectueze procedura de inventariere a bunurilor din averea debitorului, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 sau 74 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii. Dispune comunicarea, de îndată, a minutei prezentei încheieri către administratorul judiciar provizoriu numit în cauză. Fixează termen de control la data de 21.09.2016. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare, care va fi depus la Tribunalul Brasov. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13 aprilie 2016.

    Hotarare intermediara 511/2016 din 13.04.2016
  • Sedinta din data de 06.04.2016 la ora 09:00

    Complet: CI7 (sala T2)
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 13 04 2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD