R***** V* R****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu aplicarea art. 375 alin. (1) şi (2) rap. la art. 396 alin. (10) N.C.proc.pen. , stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului RESTAŞ REMUS sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea a unui autovehicul fără permis , prevăzută de art. 335 alin.1 C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.88 Cod penal dacă pe parcursul termenului de supraveghere , cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei , cerere ce se va depune la Judecătoria Moineşti Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.09.2017.
Hotarare 408/2017 din 28.09.2017Conform art.391 alin.1 Cod pr. penală stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 28.10.2017.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017Având în vedere lipsa nejustificată a martorului în circumstanţiere propus de inculpat urmează a amâna judecata cauzei la data de 18.09.2017 şi se va cita martorul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 17.05.2017Pentru administrarea probei cu un martor propus în circumstanţiere de către inculpat amână judecata cauzei la data de17.05.2017.
Incheiere de sedinta din 29.03.2017